UE ajuta Republica Moldova cu 15 milioane de euro să facă față epidemiei COVID-19

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și Directorul Comisiei Europene pentru Vecinătatea de Est și Consolidare Instituțională, Lawrence Meredith, au semnat astăzi Acordul de finanțare pentru Contractul de Reziliență COVID-19 în favoarea Republica Moldova în valoare de 15 milioane de euro. Contractul de Reziliență COVID-19 va ajuta Republica Moldova să facă față epidemiei COVID-19 și consecințelor sale socio-economice, precum și să sporească reziliența sistemului de sănătate.

Sprijinul UE, mobilizat pentru Moldova de la începutul crizei, include o serie de acțiuni menite să ajute cetățenii Republicii Moldova să facă față și să se restabilească în urma consecințelor generate de pandemie. Această asistență include consumabile medicale, sprijin social pentru grupurile vulnerabile, împrumuturi și granturi pentru afaceri și agricultori din întreaga țară, precum și sprijin financiar direct către bugetul de stat.

Acordul de finanțare semnat astăzi face parte din pachetul de sprijin COVID-19 al UE pentru Moldova și va consolida suportul în domenii cheie. Prin grantul de 15 milioane de euro (circa 300 milioane de lei), UE va susține măsurile anti-criză ale țării, menite să îmbunătățească sistemul național de sănătate. În plus, va fi acordat sprijin întreprinderilor micro, mici și mijlocii, inclusiv din zonele rurale, pentru a le ajuta să atenueze impactul economic negativ al pandemiei.

Citește și:

Coronavirus: UE trimite echipamente de protecție personală în Republica Moldova

 

Cu prilejul semnării, Ambasadorul UE în Republica Moldova, Peter Michalko a menționat: „Pandemia COVID-19 a creat mari provocări în Republica Moldova, iar sistemul de sănătate a Republicii Moldova și IMMM-urile au fost printre cele mai afectate domenii. Suntem încrezători că noul grant, oferit de UE, împreună cu sprijinul nostru anterior acordat de la începutul pandemiei, va contribui la crearea unei baze puternice pentru redresarea socio-economică și va sta la temelia unei mai mari rezistențe a șocurilor viitoare.

Citește și:

(Foto) Ajutorul umanitar gratuit oferit de România Republicii Moldova: ”Astăzi România ne-a întins o puternică mână de ajutor în combaterea efectelor pandemice”

 

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a remarcat: „În urma semnării acestui acord, țara noastră va primi un ajutor de 15 milioane de euro, care ne va sprijini în eforturile de combatere a efectelor pandemiei. Acest ajutor dezinteresat este foarte important și necesar pentru Republica Moldova. Voi insista ca banii să ajungă în sectoarele care au fost cel mai mult afectate de pandemie: în sistemul medical, agricultură, la întreprinderile mici și mijlocii. Voi cere, totodată, instituțiilor abilitate să monitorizeze cum sunt alocați acești bani, astfel încât ei să ajungă la oamenii care au cel mai mult nevoie de sprijin.”

Acordul face parte din răspunsul UE la combaterea COVID-19 în cadrul inițiativei „Echipa Europei” și a fost semnat în urma vizitei oficiale recente a Președintei la Bruxelles.

Articole similare
Comentarii