Ucraina: Premierul și-a anunțat demisia după învestirea lui Zelenski în funcția de președinte al țării
Premierul Vladimir Groisman și-a anunțat astăzi demisia după învestirea lui Zelenski în funcția de președinte al țării. Anunțul a fost făcut în cadrul unui briefing după ședința Guvernului ucrainean, transmite unian.net.
”Cred că înțelegeți cu toții că guvernul își prezintă demisia în fața noii Rade Supreme, nu în fața președintelui nou ales. Cu toate acestea, am luat decizia să demisionez imediat după ședința de guvern de miercuri”, a declarat premierul Ucrainei.
Vladimir Groisman a fost numit premier pe 14 aprilie 2016. Anterior, acesta a declarat de mai multe ori că intenționează să candideze la alegerile parlamentare din Ucraina.