Tânără stabilită în Italia: Nu aș dori nimănui să ajungă să își lase copii pentru bani

16

Angela Tăbârță are 30 de ani, este originară din satul Chetroseni, din raionul Hâncești, iar deja de 4 ani este stabilită în Italia, la Cento. Povestea ei de viața este cutremurătoare, fiind nevoită, la vârsta de 26 de ani, să plece în lumea mare pentru a asigura copiilor o viața normală. A trecut prin multe suferinți și lacrimi, dar soarele a început să lumineze și pe strada ei. Pe 1 decembrie, Angela Tăbârță și-a deschis propriul magazin în orașul unde locuiește, un magazin cu produse autohtone moldovenești.

Tânăra a acceptat să își împărtășească experiența de viață pe blogul elenarobu.md cu un îndemn că se poate reuși să îți atingi scopurile, oricât de multe greutăți ai avea în viață.

Iată povestea de viață a Angelei Tăbârță:

Mă îneacă lacrimile de fiecare dată când vorbesc de ce am plecat din Republica Moldova. S-a întâmplat într-o zi de iarnă de 27 februarie 2013. Am plecat cu o viză poloneza în pașaport. Am lăsat în urma mea 2 copii mici și sora mea mai mare. Mi-e foarte greu să vorbesc despre despărțirea mea de copii… Ajungând în vama Albița, au început problemele. Unde plec? La cine plec?

Mai auzisem că nu am voie să plec în Italia cu viză poloneză. Auzind toate astea credeam că se prăbușeste cerul peste mine. Iar șoferul, văzându-mă așa pierdută, s-a apropiat de vameș și i-a spus că sunt iubita lui și plecăm în vacanță la Venezia. Vameșul a zâmbit și mi-a dat pașaportul. Până în Italia am spus numai rugăciuni și plângeam ca un copil mic. Am ajuns în Italia noaptea. Mă aștepta în parcarea din orașul Brescia, Italia o persoană pe care o cunoscusem pe internet, o persoană cu suflet mare pe nume Carolina. M-a luat la ea acasă, m-a primit în casa ei ca o mamă. Duminica plecam la biserică, pentru că așa puteam să caut ceva de lucru printre moldovenii noștri.

Peste o lună, îmi găsise o rudă un post de muncă în calitate de ”badantă” (persoană care îngrijește un bătrân) în orașul Firenze. Mi-am făcut valiza și a doua zi la ora 5 eram pe peronul gării din Brescia, cu 2 bilete în mână plecam la Firenze. Aveam de mers vreo 4 ore cu trenul. Limba italiană încă nu o știam, nimic nu cunoșteam, lacrimile de pe față nu se mai opreau de curs și iarăși am început să mă rog, pentru că idee nu aveam unde plec.

Într-un sfârșit, am ajuns în Firenze unde mă aștepta familia de italieni care avea nevoie de ”badanta” pentru mama lor. M-au întrebat cum mă cheamă, câți ani am, dar eu nu știam să răspund decât ”si” (da) sau ”no” (nu). Am lucrat la ei doar 2 săptămâni, pentru că era imposibil de lucrat. Bătrâna se enerva că nu îi pot răspunde, mă mușca și mă trăgea de cap.. eram toată vânătă. Pe lângă bătrână, mai erau alte patru persoane de îngrijit. I-am spus Carolinei care este situatia, ea a sunat familia la care lucram și le-a zis să mă plătească, pentru că eu nu mai vreau să lucrez. Inițial, nu au vrut să mă lase să ies din casă, dar am ieșit pe ușă spunând, în limba română, că merg la carabinieri. Ulterior, mi-au dat 100 de euro de drum, m-au dus la stația de tren și iarăși am luat drumul spre Brescia…Iarăși am venit la Carolina care întodeauna m-a încurajat, m-a ajutat și m-a îndrumat spre calea cea mai bună…

Peste 2 zile mă sună o doamnă și îmi propune un alt post de muncă, de această dată în orașul Padova. Am acceptat și iarăși mi-am făcut valiza. Am ajuns la Padova, un oraș pe care aș putea să îl numesc al moldovenilor. Ieșind din gară, am auzit că se vorbea româneste, mă bucurasem ca un copil mic când își dorește o jucărie și i-o cumperi. De data asta, mă aștepta o doamnă de vreo 40 de ani, mi-a zâmbit și m-a întrebat dacă eu sunt Angela. I-am răspuns afirmativ și i-am zâmbit și eu. Din aceea clipă a urmat coșmarul meu timp de 6 luni. Am ajuns într-o familie unde trebuia să am grijă de o bătrână, care locuia împreună cu fiica ei, doamna care mă așteptase în gară. Cu bătrâna nu am avut probleme, mă iubea ca pe copilul ei. În schimb, cu fata bătrânei am avut cred cele mai mari coșmaruri din viața mea… Mă trezea noaptea … îmi lua plapuma de pe mine în timp ce dormeam … trebuia să mănânc numai paste de 20 centi … trebuia să îi arăt de fiecare dată apa după ce spălam podeaua, să vadă dacă e curată sau murdară, să dau cu ceară pe podea în ghenunchi … să curăț copaci prin gradină, să tai iarba și multe altele. Aveam o frică mai ceva decât de mama mea. Când ieseam din casă, în orele mele libere, trebuia să scriu ora pe o hârtie și ora când intru în casă. Am răbdat deorece aveam datorii de întors, pentru că puțini din cei care vin în străinătate au bani proprii.

Peste 6 luni am renunțat la această muncă, pentru că era prea stresantă. M-am întors acasă după un an de zile. Copiii mei i-am găsit mai mari, parcă ar fi fost alți copii…fiica mea, dintr-o fire vorbăreață, a devenit o fire tăcută … fiul meu a devenit și el mai timid și mai retras. Nu aș dori nimănui să ajungă să își lase copii pentru bani… Acasă, după o lună de zile, mi-am deschis un magazin în satul natal. Am lucrat 2 luni și l-am închis, fiindcă am înțeles că viitor în Republica Moldova pentru mine nu-i. Am revenit în Italia, unde am înlocuit alte persoane în muncile lor, apoi iar veneam acasa. Naveta aceasta a durat un an și jumătate.

Dar în luna aprilie 2016 am venit să o înlocuiesc la muncă pe mama mea în orașul Cento. Însă astăzi cred că destinul și bunul Dumnezeu m-a adus în acest oraș. Aici l-am cunoscut pe actualul meu soț. Este cetățean român trecut și el peste o despărțire. Un bărbăt care m-a cucerit nu prin frumusețe, dar prin stilul lui, prin gândirea pe care o are, dar și prin ceea ce își dorește de la viață. Ne-am cunoscut puțin, fiindcă eu trebuia să plec în țară, nu mai puteam să nu-mi mai văd copiii cu anii. Dar am continuat să ținem legătura, să vorbim. M-am întors iarăși în Italia, am lucrat iarăși ca ”badanta” încă o lună și jumăte și de fapt acesta a fost ultimul meu lucru în calitate de ”badanta”. M-am mutat cu el într-o garsonieră fix pentru două persoane, fără absolut nimic. În luna octombrie anul trecut m-a cerut în căsătorie. A urmat căsătoria civilă aici, în Italia, fiind doar noi doi prezenți. În luna august 2017 am făcut și cununia religioasă la mănăstirea Ciuflea din orașul Chișinău. Din păcate, copii nici până acum nu sunt cu mine.

La momentul dat, am o afacere abia deschisă și învăț din mers. Am un magazin cu produse moldovenești. Ideea de a deschide magazinul mi-a venit împreună cu soțul. Aici în zonă nu era niciun magazin cu produse tradiționale de ale noastre, de fiecare dată trebuia să plecam la Ferra pentru a cumpara ceva moldovenesc. Și atunci ne-am zis ce bine ar fi dacă am deschide un magazin cu produse autohtone în zona unde locuim. La început am avut doar ideea, apoi apoi ne-am interesat ce putem face și automat au venit și piedicile. Eu mi-am dorit din tot sufletul să fie magazin molovenesc, fiindcă oriunde mă duceam, găseam ori magazin românesc ori ucrainesc. Și atunci mi-am zis că vreau să fie moldovenesc. Dar pentru asta trebuia să am permisul de ședere pe teritoriul italian, că e nevoie să prezint un certificat de cunoaștere a limbii italiene (asta presupunea să susțin un examen), apoi să am și un curs de alimentație publică. Le-am luat pe rând, am făcut cursul de limbă italiană, am susținut examenul, mi-am făcut permisul de ședere și sunt pe cale să închei și cursul de alimentație publică. La sfârșitul săptămânii mă așteaptă patru examene.

Nu este ușor, dar cine vrea să lupte, obține tot ce își dorește. Am început să fac actele necesare, dar cu reușite, cu obstacole, am reușit. Împreună cu soțul meu ne-am gândit pe ce dată am putea să deschidem magazinul. Și a urmat o perioadă stresantă, pentru că era luna octombrie 2017, iar noi ne-am propus să facem deschiderea pe 1 decembrie. Am căutat local pentru a închiria, am căutat contabilă. Și iată așa, ideea noastră a fost deja pusă în mișcare, lucrurile au mers aproape perfect, chiar dacă am avut și mici probleme. Credeam că ajung neom la câte gânduri și cât stres am avut.

Și iată așa, pe data de 1 decembrie 2017, și-a deschis ușa pentru prima dată magazinul cu denumirea ”La-Angela”. În seara de 1 decembrie am sfințit magazinul, iar pe data de 2 decembrie au fost cele mai mari emoții pentru afacerea mea. Au venit să îmi fie alături de noi mama mea, mama soacră și cele mai bune prietene ale mele. Le mulțumesc din suflet tuturor. Am zis că nu voi plânge în acea zi, dar emoțiile nu m-au lăsat. Cei ce mi-au lipsit cel mai mult au fost copiii mei și surorile mele care sunt viața mea.





Cât de des este vizitat magazinul de moldoveni? Zi de zi, de dimineață pâna seara, vorbesc cu fiecare client în parte. Dorința mea cea mai mare este ca persoana care pășește pragul magazinului să se simtă ca acasă. De aceea, am creat și atmosferă ca acasă, cu muzică moldovenească și tricolorul care este afișat la loc de cinste în magazin.

Acasă vorbim numai românește. Eu sunt de părerea că niciodată nu trebuie să uităm de unde am plecat. Mă mândresc cu limba care o vorbesc.

Voi ieși la vot așa cum am facut-o și până acum, în speranța că poate odată și odată cei de la putere vor da o privire și în jos nu numai în sus și să realizeze unde a ajuns țara noastră.

Aș dori ca țara mea unde am copilărit, unde am trăit cele mai frumoase clipe să devină o țară fără Hoție, Minciună, Banditism. Să fie o țară în care să se întoarcă acasă copii rătaciți prin lumea mare.

Consecințele depopulării Moldovei dega sunt simțite: avem școli închise, sate părăsite, copii fără educație, oameni uitați de cei plecați peste hotare aici, în Italia, bătrânii sunt îngrijiți mai ceva ca niște copii mici, pe când în Moldova, sărmanii, nu are cine să le dea o cană de apă).

În Republica Moldova nu aș mai reveni niciodată (îmi pare rău că zic așa. Atunci când am venit în Italia, am zis că niciodată nu o să îmi las țara, acum însă am altă viziune. Dar nici în Italia nu mi-aș dori să locuiesc).

Mă simt imigrant în Italia în tot și în toate.

Visul meu legat de Republica Moldova este ca să îmi pot lua copiii lângă mine. Este de fapt cea mai mare dorință.

Vă mulțumesc pentru acest interviu!

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Comentarii Facebook

comments

Distribuie.
error: Content is protected !!