Tânără stabilită în Franța de 10 ani: Nu am niciun vis legat de Moldova

0

Olesea Cazacu Aydin are 35 de ani, este născută la Tiraspol, iar o parte din copilărie a petrecut-o la Cimișlia. După decesul subit al părinților, a plecat la Edineț, iar ultimii ani în Moldova i-a locuit la Bălți. De 9 ani este profesoară de limba engleză în Franța, la Strasbourg. Dezamăgirile pentru tot ce se întâmplă acasă, în R. Moldova, au făcut-o să lase totul și să plece acolo unde știe că poate fi de folos. Spune cu certitudine că Moldova i-a răpit părinții care au murit prematur din cauza sistemului medical și a corupției.

Vă invit să urmăriți în continuare drumul pe care l-a parcurs tânăra după ce a decis să plece din R. Moldova.

Am închis ușa casei din Moldova în 2008. În Moldova lucram ca asistent universitar la catedra de limbă engleză a Universității de Stat ”Alecu Russo” și în calitate de specialist în relații cu publicul în cadrul organizației “Onoarea și Dreptul Femeii Contemporane”. Am dorit o schimbare și fiind o fire imprevizibilă, într-o seară am decis să plec. Premisa nu a fost situația economică, dar dorința de a învăța ceva nou, a vedea ceva nou, a întâlni noi scheme de gândire. A doua zi am căutat cum să fii studentă în Franța, am trimis o scrisoare de motivație, un rezumat al tezei mele de master, care a fost criticată în R. Moldova, dar apreciată de francezi și CV-ul direct profesorului responsabil de master. În decurs de 2 săptămâni am primit răspuns că am fost acceptată la master în anul II, la Facultatea de Plurinlingvism și Interculturalitate la Universitatea din Strasbourg. La câteva zile de la primirea răspunsului, am depus pentru viză și la o săptămână eram deja plecată.

În septembrie se fac 10 ani de când sunt stabilită în Franța, la Strasbourg. Adaptarea, pe alocuri, a fost stresantă. Mă simțeam ca un pește mic în ocean, însă cu timpul am înțeles că, dacă ai nevoie de informație, caută, interesează-te, deoarece nimeni n-o să vină să te scoata din impas, doar tu și iarăși tu.

În Franța sunt profesoară de limba engleză în învățământul public, dar am și câteva ore în învățământul privat. Îmi profesez meseria de 9 ani. Inițial, am lucrat ca formatoare de engleză pentru adulți la o școală privată de limbi străine din Strasbourg. În 2015, după al treilea copil, am decis să fac o pauză de un an pe plan profesional, cât și cel universitar, la acel moment făceam un master în neuropsihologie tot la Universitatea din Strasbourg. În 2016, am decis să reiau activitatea de profesoară de engleză, însă de data aceasta am ales să lucrez cu copiii. E un lucru stresant și obositor, însă îmi permite să combin situația mea de mama a trei copii și cariera profesională, dar în același timp să aplic cele studiate la cursurile de neuropsihologie.
Aici, în Franța, educația copiilor e gratuită, laică și obligatorie de la 6 la 16 ani. Sistemul educațional francez e divizat în 4 mari nivele (școala primară, colegiul, liceul, univeristatea și ”les grands ecoles”, care sunt fie private, fie publice (”une grande ecole” este o școală unde se instruiesc inginerii). De la 2 la 10 ani e școala primară, divizată în grădiniță și școala elementară. De la 11 la 15 ani este colegiul care durează 4 ani. Se începe cu clasa a 6-a și se finisează cu clasa a 3-a. În anul 3 de colegiu, elevii trebuie să facă stagii, în funcție de interesele lor și care trebuie să se integreze într-un proiect profesional. Elevii  susțin un examen final oral denumit „brevet”, în baza stagiului efectuat și al proiectului profesional. Este un examen național final care evalueaza cunoștințele și aptitudinile elevilor obținute la finele colegiului. Iar de la 15 la 18 ani e liceul care durează 3 ani. Se începe cu ”seconde” (al doilea an) și se termină cu ”terminale” (anul final). La sfârșit elevii susțin Bacalaureatul. La liceu ești acceptat în funcție de rezultatele tale școlare pe parcursul celor 4 ani de colegiu. Elevul alege, însă decizia finală o iau profesorii și administrația viitorului liceu. Elevii au dreptul să ceară sa fie repartizați la anumite licee, însa oricum decizia aparține comisiei de profesori și profesorului de orientare profesională.

Contingentul elevilor este unul eterogen. Totul depinde de cartierul în care se află școala. Dacă e o școală ZEP ( zona de educație prioritară), copiii sunt foarte descurajați, privesc viitorul cu ochi pesimiști, mulți sunt în eșec școlar. Aceste instituții de învățământ se găsesc în regiunile “gheto” unde majoritatea populației sunt străini. În cartierele medii și de lux deja e de la sineînțeles și contingentul copiilor e altul. Acum însă se deschid foarte multe școli private, astfel părinții care își permit și sunt în căutare a ceea ce este mai bun pentru odrasla sa, își școlarizează copiii în instituțiile private. Programul e ca pentru cei mai buni.

Noi suntem o familie mixtă. Statul francez nu face discriminare pe bază de naționalitate, gen sau culoare atâta timp cât ești stabilit legal, dar ca să obții anumite facilități trebuie să faci față birocrației.

Acasă, în familie, vorbim în engleză, franceză și turcă. Engleza e limba de comunicare în familie, franceza copiii o comunică între ei, iar turca o vorbesc cu tati și deja cu toata armata de verișori din partea tatălui. Copiii cunosc expresii în română, însă cum nu au un anturaj în care să o exercite, o uită. De impus unui copil cu forța să învețe o limbă e o traumă psihologică. Copiii mei, dar nu numai ai mei, au alte interese lingvistice, de exemplu băiatul cel mare vrea să studieze CHINEZA căci  e de perspetivă, după spusele lui la cei 8 ani ai săi. O limbă se învață dacă este un catalizator. La moment, nu există niciunul motivant pentru română, spre deosebire de celelalte limbi vorbite acasă.

Nu m-am simțit niciodată imigrantă în Franța. Posibil din cauza aplombului exagerat ce-mi curge prin vene, chiar dacă uneori mi s-au făcut comentarii că sunt străină. Aș zice acum că mă simt frantuzoiacă în suflet și în documente.

În 2016 am ieșit la alegeri, am votat pentru o schimbare, însă nimic. Eșecul l-am suferit cu lacrimi. Nu voi ieși la vot nici în 2018 și nici în ceilalți ani care urmează. Jocurile murdare descurajează mereu participanții! Păzea, guvernanților, o să rămâneți singuri în arenă!

Eșecul alegerilor, plus decesul unicului omuleț care îmi mai ținea Moldova în suflet au fost acei factori declanșatori de a pune capăt relației mele cu Moldova. Asta e ! Moldova mi-a luat cei mai scumpi oameni, părinții decedați prematur, unul din lipsă de asistență medicală promtă, altul din cauza corupției, iar lista continuă cu bunelul și bunica. Prea multe dezamăgiri s-au acumulat și când vezi că tot ce ai făcut e ca și cum ai arunca o nucă de perete, atunci lași totul și pleci acolo unde știi că poți fi de folos.

Moldova mereu a avut probleme economice și sociale, mai sumbre decât acum, însă plecarea în masă din republică, anume acum, se datorează obținerii cetățeniei române și sistemului liberalizat de vize, dar și al accesului la informație prin intermediul dezvoltării tehnologice. Astfel, populația poate pleca legal, aplica la servicii legal și a se instala legal într-o țară. Desigur, am putea menționa și oportunitățile ce există în exterior, însă, ca să atingi aceste oportunități fără riscuri majore și să beneficiezi de facilități, ai nevoie de un cadru legal de emigrare. Noi îl avem, iar lumii nu-i rămâne decât Carpe Diem!.

Eu sunt acasă acolo unde e familia mea! Familia mea e aici! Casa mea e aici, iar mâine poate fi la alt capăt al lumii. Personal, încerc să nu mă atașez de locuri, dar de oameni! Să revin acasă, în R. Moldova, pentru totdeauna, nu figurează în  agenda personală, nici în viitorul apropiat, dar nici în cel îndelugat. Voi reveni doar pentru prieteni!

Vreau să fiu sinceră, NU AM NICIUN VIS legat de R. Moldova, de viitorul ei, însă m-aș bucura să aud într-o zi că face parte din România și cetățenii ei nu mai suferă!

Vă mulțumesc pentru acest interviu!

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Distribuie.