Sfârșitul de săptămână s-a încheiat cum nu se poate mai bine, cu un spectacol savurat din plin la Teatrul Național „Mihai Eminescu”. Este vorba despre piesa „Amorul dănţuie şi feste joacă”, după William Shakespeare.
Piesa este realizată în stil geto-dacic, cu costume naţionale, muzică şi dansuri în stil naţional. Este un spectacol vesel și dinamic, despre amor, cu cântece și dansuri. E tocmai potrivită pentru a încheia săptămâna de lucru, a te umple de energie și bucurie.
Dar cel mai frumos este că poți admira în scenă aproapte toată trupa Teatrului Național. Te poți bucura de măiestria interpretării, de puterea și voaloarea acestei trupe. La final, aplauzele înseamnă toată recunoștința pe care o putem oferi actorilor. Emoțiile sunt de nedescris când publicul apaudă, iar actorii sunt cu ochii plini de viață!
În plus, ai ocazia să îi admiri în scenă pe actorii îndrăgiți și consacrați. Din distribuţia spectacolului fac parte: Anatol Durbală, Sandu Leancă, , Ana Tkacenko, Alexandru Pleșca, Angela Ciobanu, Anișoara Bunescu, Constantin Adam, Diana Decuseară, Draga Dumitrița-Drumi, Ghenadie Gâlcă, Igor Babiac, Ion Mocanu, Iurie Focșa, Iurie Radu, Lilia Bejan, Mihaela Damian, Mihaela Strâmbeanu, Mihai Zubcu, Nicolae Darie, Nicu Suveică, Olga Guțu-Cucu, Petru Oistric, Valentin Zorilă, Vladimir Cobasnean. Decorul este conceput de Iurie Matei. Costumele sunt semnate de Ludmila Furdui, coregrafia – Dumitru Tanmoşan, ilustraţia muzicală – Iurie Andronic. Iurie Radu este asistent regie.
Ceea ce vreau să remarc este comoditatea cu care îți pot procura biletele la teatru. Grație maestrului Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu”, acum biletele pot fi procurate ușor on-line. La casa de bilete faci doar schimbul de tichete, cel pe care l-ai obținut pe internet cu biletul propriu-zis (deși aici cred că poate fi găsită o altă formulă așa încât persoana care și-a cumpărat bilet on-line să nu mai stea la coadă și la casa de bilete pentru a face acest schimb).
Și încă un detaliu care m-a bucurat mult este publicul. Mă conving de la spectacol la spectacol și de la Teatru la Teatru că sălile sunt pline, iar oamenii vin cu plăcere la teatru. Ceea ce înseamnă că lucrurile se mișcă în direcția corectă, că teatrul face parte din viața moldovenilor. E adevărat că și oferta este din plin. Teatrele de la Chișinău îți oferă spectacole pentru toate gusturile: comedie, dramă, satiră. Într-un cuvânt: avem cu ce!