Stare de alertă într-un avion Wizz Air pe ruta Italia-România: Pilotul a declarat „Mayday” în aer
A fost stare de alertă aseară, într-o aeronavă Wizz Air cu destinaţia Bucureşti. Pilotul a fost nevoit să declare stare de urgenţă, dramaticul MAYDAY, după ce în carlinga aparatele de bord au început să afişeze mai multe mesaje de atenţionare, transmite stirileprotv.ro.
Avionul a fost aşteptat de echipaje medicale şi de pompieri, dar a aterizat în siguranţă. Tot vineri seară, o altă cursă Wizz Air a fost redirecţionată spre Bucureşti, după ce, din cauza vremii, nu a putut ajunge pe aeroportul din Constanța.
La ora 20:13 comandantul unei aeronave Wizz Air, care venea dinspre Catania, Italia, către Bucureşti a dat semnalul SOS.
Reprezentanţii companiei aeriene au declarat că ”aeronava (…) a afișat mai multe mesaje de atenționare în timpul zborului. Conform procedurilor de siguranță, comandantul zborului a declarat „MAYDAY” (procedură de urgență – n.r.) și a solicitat prioritate pentru aterizarea imediată pe aeroportul din București.”
La ora 20:37, avionul a aterizat şi a fost întâmpinat de echipaje de intervenţie.
“Pe aeroport s-a format dispozitivul standard, conform procedurii în vigoare, dispozitiv care a inclus şi ambulanţe şi pompieri”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei Aeroporturi Bucureşti, Valentin Iordache.
Pasagerii au fost debarcaţi, iar tehnicienii au început să verifice aeronava.
Au fost probleme şi pe aeroportul Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, din Constanța. Din cauza ceţii, un avion Airbus 320, cu 149 de pasageri la bord, care venea din Londra şi ar fi trebuit să aterizeze în jurul orei 21, a fost redirecţionat către Bucureşti.
Persoanelor care nu sunt din Constanța le-a fost asigurată cazarea pe timpul nopţii.