Spaniolii sunt revoltați: „Ne-am săturat de cerşetorii români”

Cerșetorii români sunt din ce în ce mai greu tolerați de comercianții din Spania, aceștia susținând că afacerile le sunt afectate, scrie presa spaniolă.

„Indiferent cât îi rugăm să plece, în fiecare zi dau buzna în terase şi în magazine şi se ţin după clienţi până îi conving să le dea bani, numai ca să-i lase în pace”, a declarat unul dintre comercianţii din cartierul Blanquerna al orașului Palma de Mallorca, relatează ultimahora.es. Acesta a preferat să îşi păstreze anonimatul ca să nu se răzbune cineva pe afacerea sa., transmite stiridiaspora.ro.

Potrivit aceleiaşi surse, sunt două fete şi un cuplu mai în vârstă care fac parte din grupuri organizate.

„Nu intră de obicei în interiorul localurilor, pentru că ştiu că nu sunt lăsaţi. Dar stau cu afişe în mână pe terase sau la geamuri şi ţintesc cu privirea clienţii, care se simt incofortabil”, a mai spus comerciantul care susţine că a stat de vorbă şi cu alţi afacerişti din zonă, care se plâng de aceeaşi problemă.

De câte ori îi roagă să plece, cerşetorii încep să ţipe şi să arunce tot felul de ameninţări la adresa lor.

„Nici măcar nu știm dacă Consiliul Local este conștient de faptul că această problemă există. Ne simțim abandonaţi și nesupravegheaţi. Pare că poziția Consistoriului Palma este de a merge împotriva patronilor de restaurante”, se tem afaceriştii din zona Blanquerna.

 

Articole similare
Comentarii