S.A. „Franzeluța” are o nouă conducere interimară

Combinatul de panificație „Franzeluța” are un nou director general interimar. Este vorba despre Victor Matcov, care are 15 ani de experiență în industria alimentară. Anterior, acesta a deținut funcția de director de Fabrică, director al Departamentului de achiziție și șef al Departamentului de vânzări în cadrul aceleiași întreprinderi.

Noul director interimar a fost prezentat colectivului de către Eugeniu Cozonac, directorul Agenției Proprietății Publice, care i-a urat o activitate productivă și l-a îndemnat să muncească alături de echipă pentru a obține rezultate fructuoase.

„Cred că este o schimbare spre bine. Lucrați într-un domeniu competitiv, aflat într-o continuă transformare, de aceea ideile și planurile noi sunt absolut necesare. Vă îndemn să vedeți această schimbare ca o oportunitate de a merge într-o direcție nouă. Aveți si provocarea de a face față anumitor condiții de pe piață.

Vreau să știu că voi, angajații, lucrați din plăcere și că ceea ce faceți are un impact pozitiv asupra voastră dar și a generațiilor care vin”, a specificat Eugeniu Cozonac.

Amintim că fostul director general al S.A. Combinatul de panificație „Franzeluța”, Boris Andros, și-a anunțat demisia din funcția în care s-a aflat din 2016 până în prezent.

S.A. „Franzeluţa” este cel mai mare producător din industria de panificaţie din Republica Moldova și are 1500 de angajați.

 

Articole similare
Comentarii