Putin refuză să-l felicite pe noul președinte al Ucrainei.Cum explică Kremlinul această poziție

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a refuzat să-l felicite pe Volodimir Zelenski care a devenit noul președinte al Ucrainei.

Purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, a declarat la o zi după ce Zelenski a fost declarat câștigătorul alegerilor prezidențiale că „este prea devreme pentru un mesaj din partea președintelui rus”, transmite stirileprotv.ro.

„Rusia își va deschide porțile spre cooperare doar după ce va judeca acțiunile concrete ale noului președinte. Respectăm rezultatele alegerilor din Ucraina, dar legitimitatea acestora este sub semnul întrebării având în vedere că aproape 3,5 milioane de cetățeni nu au putut vota”.

Peskov s-a referit la populația din estul Ucrainei, din zona de conflict aflată sub controlul formațiunilor armate sprijinite de Rusia.

În prima sa declarație, Vladimir Zelenski, care a câștigat alegerile în Ucraina, a spus că procesul de pace de la Minsk în ceea ce privește Donbas va fi reînnoit odată cu remanierea cadrelor din partea Ucrainei.

Zelenski a anunțat prioritatea sa numărul 1 în calitate de președinte al Ucrainei

 

Articole similare
Comentarii