Proteste în Belarus: Ambasadorul Belarusului în Slovacia a demisionat

Ambasadorul Belarusului în Slovacia, fost consilier al președintelui, Igor Leshchenya, și-a prezentat demisia. S-a întâmplat la două zile după ce ambasadorul a înregistrat un mesaj video în care și-a exprimat susținerea pentru protestatarii din Belarus.

„Am transmis într-adevăr cererea mea de demisie. Acesta este un pas logic, deoarece, în calitate de ambasador, am fost numit de actualul președinte și se presupune că trebuie să urmez politica promovată de el. Ministerul de Externe consideră că poziția civică exprimată în declarația mea a depășit acest cadru „, a declarat Leshchenya pentru publicația Tut.bym citată de tvrain.ru.

Ministerul de Externe de la Minsk a explicat că decizia privind demisia ambasadorului este luată de președinte, iar la momentul publicării știrii, încă nu a existat un decret în acest sens.

Pe 16 august, Igor Leshchenya s-a declarat solidar cu cetățenii care au ieșit la proteste după alegerile prezidențiale din Belarus. În mesajul său video, ambasadorul a declarat că „la fel ca toți belarușii, el a fost șocat de mărturiile de tortură la care au fost supuși concetățenii săi”.

Igor Leshchenya lucrează la Ministerul de Externe din 1994. Din 2002 până în 2006, a fost consilier al președintelui pentru politică externă și afaceri externe. El a fost numit ambasador în Slovacia în 2016.

Articole similare
Comentarii