Partidul Brexit a câştigat alegerile europarlamentare din Marea Britanie
Partidul Brexit, condus de Nigel Farage, se situează pe primul loc în cadrul scrutinului europarlamentar din Marea Britanie, cu 31,8% dintre voturi, conform rezultatelor preliminare, relatează publicaţiile Politico şi Le Figaro.
După numărarea a aproximativ jumătate dintre voturile exprimate, al doilea loc este ocupat de Liberal Democraţi, cu un procent de 20,40%.
Pe locul trei se situează Partidul Laburist, condus de Jeremy Corbyn, cu 14,05% dintre voturi, iar locul al patrulea este ocupat de Partidul Verde, cu 11,09% dintre voturi.
Partidul condus de prim-ministrul Theresa May s-a clasat pe locul cinci, cu un procent de 9,1%, ceea ce înseamnă că nu vor mai obţine niciun loc în Parlamentul European, scrie mediafax.ro.