Parlamentarii britanici au votat pentru a prelua controlul asupra Brexit-ului. Ce urmează
Parlamentarii britanici au votat luni un amendament care le permite să influenţeze procesul Brexit-ului, un nou afront adus guvernului condus de Theresa May, după ce prim-ministrul a repetat că se opune acestei posibilităţi, transmit Reuters şi AFP.
Acest amendament, pentru care 329 de parlamentari au fost pentru şi 302 împotrivă, le permite să organizeze miercuri o serie de voturi indicatoare asupra formei pe care trebuie să o ia Brexit-ul: menţinerea în piaţa unică, un nou referendum, chiar anularea ieşirii din UE.
Votul a avut loc în timp ce premierul Theresa May caută sprijin pentru a obţine votarea acordului său de divorţ negociat cu Bruxellesul, respins masiv de două ori de deputaţi, dar de care depinde ieşirea ordonată din Uniunea Europeană la 22 mai.
Votul Parlamentului este un “precedent periculos”
Votul de luni seară al deputaţilor britanici prin care au preluat controlul agendei ieşirii din Uniunea Europeană este un “precedent periculos”, a reacţionat ministerul însărcinat cu Brexit-ul într-un comunicat, relatează AFP.