Parcursul Olgăi Untilov, tânăra din regiunea transnistreană, profesoară la Universitatea din Lyon (Franța)

De la o ”țară care nu există” (Transnistria) la obținerea unui doctorat în Franța și a unui contract de muncă în calitate de profesoară la Universitatea Jean Moulin Lyon 3. Acesta este, pe scurt, parcursul tinerei Olga Untilov, stabilită, de mai bine de 5 ani, împreună cu familia în Franța.

Olga Untilov este originară din orașul Tighina, regiunea transnistreană, iar povestea de emigrare în Franța începe în anul 2013 odată cu decizia de a-și continua studiile de master în această țară. Tânăra spune că întregul context politic a determinat-o să plece din R. Moldova.

În cadrul unui interviu pentru Portalul Nr.1 al Diasporei ER NEWS, Olga Untilov împărtășește din experiența sa de emigrare și adaptare în Franța, dar și despre parcursul ei profesional.

Când și cum începe povestea Dvs de emigrare? De ce ați decis să vă faceți studiile în Franța?

Procesul meu de emigrare începuse chiar înainte de a ajunge în Franța. Imediat după
bacalaureat plecasem în România pentru a urma studiile de licență. Odată ce am obținut diploma de licență la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, știam că vreau să-mi continui studiile cu un master și ideea de a merge în Franța era destul de evidentă din mai multe motive. Primul motiv ar fi fost familia.

Părinții și fratele meu locuiau în Franța la acea vreme și a fost singura oportunitate pentru noi să trăim în 4, de când tata plecase la muncă în străinătate (aveam 6-7 ani când a plecat pentru prima dată să lucreze în Portugalia; înainte de asta, mergea regulat la muncă în Rusia). Al doilea motiv se datora faptului că limba franceză a fost singura limbă străină care am avut posibilitatea să o învăț la școală și, de asemenea, în timpul licenței.

Chiar dacă nu eram 100% încrezută în nivelul meu de cunoaștere al limbii franceze, a fost mai rațional să-mi urmez studiile în Franța, decât spre exemplu în Italia – unde la fel există o diasporă numeroasă a moldovenilor. Nu în ultimul rând, posibilitatea de a face studii în Franța era un vis de al meu. Dragostea pentru Franța mi-a fost transmisă timp de câțiva ani de către profesoara mea de franceză la școală, Doamna Ecaterina Melenciuc. Am avut întotdeauna o imagine pozitivă despre Franța și în special despre învățământul superior francez.

Cum se fac studiile aici în Franța, comparativ cu România?

Nu pot spune că studiile în România nu aveau suficientă rigoare. Știu însă că mă implicam mult mai mult în timpul master-ului în Franța decât în timpul licenței în România. Acest lucru se datorează cu siguranță faptului că nu cunoșteam încă destul de bine limba franceză. Deci nu a fost necesar să înveți doar contabilitatea sau finanțele, ci și să le înveți în franceză.

Prima sesiune în Franța a fost cea mai grea – nu am dormit o săptămână. În România eram obișnuită să am examenele repartizate pe 2 săptămâni, cu 1, maxim 2, examene pe zi. În Franța, am avut toate examenele concentrate într-o perioadă de 4 zile și în prima zi de sesiune – 4 examene la rând; dar acest lucru nu este cazul tuturor universităților și facultăților.

Cum ați reușit să ajungeți profesoară la Universitatea din Lyon? Povestiți-ne acest parcurs?

În prezent, sunt “Asociat temporar de predare și cercetare” la Universitatea Jean Moulin Lyon 3. Acesta este un contract destul de standard după 3 ani de doctorat. Înainte de a fi profesor la Universitatea Lyon 3, am avut deja experiență de predare la Universitatea Savoie Mont Blanc, unde continui să lucrez la teză. Prin urmare, sunt doctorand în anul 4 de teză, ceea ce îmi permite să fac atât cercetare cât și predare. Predau în primul rând marketing, dar și subiecte în economie.

Ați povestit în cadrul unui TEDx despre parcursul Dvs de la o țară ”care nu există” la obținerea unui doctorat în Franța. Cum a fost această experiență?

Dacă vorbim pur și simplu despre experiența TEDx, am fost puternic motivată să merg mai
departe, să-mi asum și să depășesc noi „provocări”. Chiar dacă nu eram sigură la început de
câtă curiozitate ar provoca discursul meu, o prietenă – de origine franceză – m-a asigurat că
povestea mea este motivațională. Sper că am reușit să inspir persoanele ce se găsesc în situații dificile, să nu renunțe la scopurile lor, mai ales dacă acele scopuri sunt legate de dorința de a învăța. Prin urmare, această experiență mi-a permis nu numai să transmit un mesaj despre importanța perseverenței, ci și să îmi fac cunoscută țara, chiar dacă a fost dintr-o perspectivă mai puțin pozitivă.

În general ce le povestiți francezilor despre R. Moldova și regiunea transnistreană, de unde sunteți originară?

Recunosc, nu spun lucruri de laudă despre Transnistria pentru că nu am parte de multe
amintiri plăcute din copilărie, mai ales din anii mei de școală. În ceea ce privește Moldova, îmi place să vorbesc despre tradițiile noastre, oamenii noștri, bucătăria noastră și atmosfera specială a satelor noastre.

Cum a fost adaptarea, integrarea în Franța? Cum vă identificați în diaspora?

Când am ajuns în Franța, nu cunoșteam niciun alt moldovean sau român, sau alte persoane,
în afara familiei mele. Și sincer vorbind, nu am căutat să mă identific cu diaspora noastră. Pentru a interpreta corect lucrurile, nu am nicio părere negativă despre moldovenii sau  românii care au emigrat în Franța și nu încerc să îi evit. Dar, când am ajuns în Franța, scopul meu principal a fost să mă integrez în societatea franceză pentru a-mi îmbunătăți franceza și, de asemenea, să înțeleg toată birocrația franceză – și asta nu e un lucru ușor.

Faptul că eram singura studentă străină, dintr-o țară în care nu se vorbește limba franceză, m-a ajutat cu siguranță să mă integrez. Nu am avut de ales – am fost nevoită să vorbesc doar franceza, ceea ce în final a avut un efect pozitiv. Am avut note bune în timpul master-ului, ceea ce m-a ajutat să obțin contractul de doctorat. În plus, integrarea în societatea franceză mi-a permis să obțin destul de rapid cetățenia franceză.

Din nou, vreau să menționez faptul că nu încercam să evit moldovenii sau românii. Spre exemplu, am fost fericită să ajut studenții din țara noastră ce aveau nevoie de susținere în rezolvarea problemelor administrative sau de altă natură. Și în prezent am prieteni și cunoștințe, atât moldoveni cât și români. Însă nu aveam drept scop principal să rămân într-un cerc restrâns doar de oameni de origine mea.

Care a fost cel mai dificil moment trăit în străinătate?

Nu știu. Aici nimic nu a fost mai dificil decât neputința pe care am trăit-o în Transnistria.

Cum ați descrie comunitatea românilor/moldovenilor din Franța?

Așa cum am menționat deja, nu încerc să păstrez legătura doar cu comunitatea din România și / sau Moldova. Știu însă că comunitatea românilor care locuiesc în Savoie este destul de consolidată. În mod regulat, sunt organizate multiple întâlniri și evenimente pentru a împărtăși momente de convivialitate. Există, de asemenea, anumite asociații, cum ar fi Rhône-România, care fac posibilă stabilirea și menținerea contactului între oamenii de origine din Moldova sau România.

Care este cel mai mare vis al Dvs legat de R. Moldova?

Este o întrebare dificilă, deoarece înțeleg că niciunul din cele mai ambițioase vise legate
de Moldova nu este realizabil, cel puțin în cei mai apropiați ani. În orice caz, dacă evităm
întregul context politic ce m-a determinat să plec din țară, cea mai mare dorință a mea ar fi ca Moldova să-și păstreze tradițiile, buna-cuviință a oamenilor și ecosistemul particular al satelor noastre, deoarece „veşnicia s-a născut la sat” (Lucian Blaga).

Vă mulțumesc pentru interviu