O familie din SUA s-a trezit cu un avion în casă. Ce încerca să facă pilotul
Un pilot american a scăpat miraculos cu viaţă, după ce s-a înfipt cu un avion uşor în acoperişul unei case din statul Connecticut.
Incidentul s-a produs la scurt timp după decolarea de pe un aeroport din apropierea oraşului. Motorul aparatului a cedat, aşa că pilotul nu a mai avut altă soluţie decât să încerce o aterizare forţată, transmite stirileprotv.ro.
Nu avea o pistă în apropiere, şi s-a înfipt aproape vertical în acoperişul unei case.
Din fericire, nimeni nu a fost grav rănit. Locatarii clădirii au scăpat doar cu o sperietură, iar pilotul a ajuns la spital cu răni uşoare.