Niciun criminal nu își recunoaște crimele. A fost Hitler, Stalin și acum Putin

Criminalii dau ordine, ucid, comit crime atroce, dar niciodată nu-și vor recunoaște ordinele și crimele. Vorbesc despre cazul marilor dictatori ai lumii, care au dat ordine pentru masacru, genocid, dar nu au recunoscut că acestea au fost crime împotriva umanității.

De parcă Hitler a recunoscut cum, la ordinele lui, au fost ucise milioane de oameni în lagărele de concentrare ale naziștilor. Asta deși, și atunci au existat probe, oamenii bănuiau ce se întâmplă în camerele de gazare.

Sau de parcă Stalin a recunoscut cum, la ordinele lui, au fost deportate și ucise milioane de oameni. Asta deși, și atunci au existat probe despre atrocitățile comise de sovietici în gulaguri.

Aceeași tactică o folosește și Putin acum când neagă orice crimă împotriva poporului ucrainean. Ba, mai mult, distorsionează realitatea plasând vina pe autoritățile din Ucraina, ceea ce este o absurditate totală. Iar pentru asta folosește cea mai puternică armă a zilelor noastre – propaganda în mass-media.

Masacrul de la Katyń

Această situație de negare a crimelor comise îmi amintește de Masacrul de la Katyń care a fost o execuție în masă a peste 22 000 de polonezi de către forțele poliției secrete sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Masacrul a avut loc în pădurea de lângă actualul sat Katîn din Rusia, sat situat la 20 de km vest de orașul Smolensk. Ordinul de execuție, a fost emis de NKVD la 5 martie 1940 și a fost semnat și de Nikita Hrușciov, potrivit unei mărturii documentate din partea șefului NKVD-ului, Lavrenti Beria. Dar sovieticii au negat multă vreme acest masacru, afirmând că naziștii ar fi fost autorii acestor crime.

În 1989, cercetătorii sovietici au dat în vileag faptul că Stalin a dat într-adevăr ordinul pentru masacrarea polonezilor, iar Gorbaciov și-a cerut scuze în octombrie 1990 față de poporul polonez.

Toate atrocitățile care se comit zilnic în Ucraina de către armata lui Putin și pe care Rusia le neagă oficial sunt documentate, iar autorii crimelor vor trebui să răspundă pentru tot ce au comis.

Dar oare doar Rusia este responsabilă pentru atrocitățile din Ucraina?

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski consideră că lumea este responsabilă pentru atrocitățile comise de Rusia în Ucraina.

″Îmi amintesc, cu toții ne amintim, cărți despre cel de-al doilea război mondial și despre diavolul în uniformă – Adolf Hitler. Sunt responsabile acele țări care nu au participat la război? Țările care au lăsat forțele germane să mărșăluiască prin Europa? Lumea poartă responsabilitatea pentru genocid? Da. Da, este. Când ai capacitatea de a închide cerul – da, este înfricoșător, că ar putea începe un război mondial. Este înspăimântător. Înțeleg asta. Și nu pot pune presiune asupra acestor oameni, pentru că toată lumea se teme de război. Dar dacă lumea este responsabilă pentru asta, cred că da, da. Cred că da”, a declarat Zelenski, în cadrul emisiunii 60 Minutes de la CBS, citat de digi24.ro.

Probabil că aceste atrocități față de populația pașnică a Ucrainei vor rămâne pe conștiința fiecăruia dintre cei care pot lua decizii cu privire la oprirea imediată a războiului din Ucraina. Cu toții vor trece, mai devreme sau mai târziu, printr-un proces al propriei conștiințe, un proces care este mult mai dur decât orice sentință publică.

Articole similare
Comentarii