Moldoveancă stabilită în Italia: Nu am putut să îmi îmbrățișez copiii aproape 5 ani, din lipsă de documente

Paulina Corj este originară din satul Puțintei, raionul Orhei, are 50 de ani, de profesie este asistentă medicală superioară. De 15 ani este stabilită în Italia, la Roma.

Trăiește și astăzi drama prin care trec zecile de mii de moldoveni plecați, la începuturi, ilegal, din R. Moldova în căutarea unei vieți mai bune, pentru familia lor, dar în primul rând ca să le ofere o viață mai bună copiilor lor.  Paulina Corj a acceptat să împărtășească, pentru blogul elenarobu.md, din experiența ei de a emigra din republică, din suferința ei de mamă departe de copiii ei.

Sunt absolventă a școlii de medicină din orașul Bălți. Imediat, după ce m-am căsătorit, ne-am mutat în Orhei, unde am lucrat ca asistentă medicală superioară la Policlinica din Orhei. Am decis să plec în Italia în anul 2002, pentru că treceam printr-o perioadă destul de grea a vieții, eram divorțată și cu doi copii minori. Îmi amintesc și acum de situația mizerabilă din Moldova, salariile nu se dădeau, iar cerințele de trai erau destul de mari.

În Italia am venit ilegal. Mi-am asumat riscuri foarte mari, dar nu a fost cale de întoarcerea. Acasă am lăsat doi copii minori sub supravegherea rudelor. Au fost momente foarte grele de suferință. Nu am putut să îmi îmbrățișez copiii mei timp de 4 ani și 7 luni din cauza faptului că nu aveam acte pentru a veni acasă. Ne auzeam în fiecare zi la telefon, dar suferința mea și lipsa mea de a sta cu copiii și astăzi, după 15 ani de când sunt în Italia, mă doare, sunt cu gândul că în Moldova se va schimba ceva și ne vom întoarce. Am 2 copii minunați, dar suntem și astăzi împrăștiați în lume. Băiatul e la Londra, iar fata e deja mămică, are 2 copii și stă în Chișinău. Mă gândeam de multe ori că aș putea sta acasă să îmi cresc nepoțeii, dar cu părere de rău, situația nu ne permite nici acum să fim împreună.

Aici, la Roma, am luat-o de la zero, am muncit mult, m-am ciocnit de multe dificultăți. Am cunoscut oameni buni și mai puțin buni, dar nu puteam să renunț și să vin acasă.

Am așteptat în fiecare an că în Moldova se va schimba ceva, dar anii trec, iar situația din Moldova este din ce în ce mai dramatică, mai critică aș spune.Am plecat din țară nu pentru că nu suntem patrioți, dar pentru a ne hrăni familiile. Moldova este o țară mică, dar cu o corupție foarte mare, de aceea dacă nu vor schimba nimic, țara noastră va ramâne fără populație.

De 13 ani lucrez în casa unui ex-parlamentar ajuns la pensie. Este o persoană foarte cultă, iar datorită lui, astăzi am toate drepturile ca și cetățenii italieni. Mi-a oferit o experiență de muncă în domeniul birocratic.

Acasa am vorbit tot timpul româna. Copii mei și nepoțeii mei o vorbesc corect, așa cum ar trebui vorbită. E foarte important să vorbească româna, este limba strămoșilor noștrii.

În Italia, de vreme ce ai documente și lucrezi legal, benificiezi de drepturile la tratament egal și deplină egalitate în drepturi și obligatiuni ca și cetățeanul italian.

VOI MERGE LA ALEGERI CU SPERANȚA CĂ VOR FI CEVA SCHIMBĂRI PENTRU MOLDOVA…
Aș vrea ca guvernul să lucreze mai mult pentru oameni. Și în primul rând, să reducă din corupție și să ofere generației tinere să construiască ceea ce nouă ne-a fost furat.

Mă doare mult ce se întâmplă în legătură cu depopularea R. Moldova. Ne scade populația în fiecare zi și, dacă nu vor fi schimbări, Moldova va rămâne fără populație, acasă vor rămâne doar bătrânii. Noi nu putem schimba practic multe, asta e datoria statului ca să încurajeze oamenii să rămână în țară. În primul rând, ar trebui să mărească salariile. Dar sunt optimistă și mă aștept totuși la anumite schimbări.

Chiar dacă beneficiez de toate drepturile în Italia, totuși mă simt imigrantă. Îmi iubesc țara, obiceiurile noastre, oamenii noștri muncitori și primitori.

Părerea mea este că unica soluție pentru Moldova e unirea cu România. Altfel, nu prea avem șanse.

Vă mulțumesc pentru acest interviu

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu