Deputata Blocului ACUM, Maria Ciobanu vine cu un mesaj pe rețelele de socializare pentru cei care critică faptul că actuala guvernare nu a făcut nimic decât a venit la putere, iar singurul câștigător din această coaliție de guvernare ar fi Igor Dodon.
”Nu repetați, vă rog, la nesfârșit aceleași fraze ultimative, întrucât nu stăm cu mâinile încrucișate. Sunteți nedrepți atunci când scrieți că nu s-a făcut nimic, că Dodon este cel cu câștigul, iar noi ne lăfăim în fotolii moi…
Greșeli s-au făcut cu duiumul, le conștientizăm și facem tot ce ne stă în puteri, pentru a nu mai gafa grav, dar nu uitați că ACUM a venit la guvernare în Republica Moldova, cea sfâșiată de corupție, cu magistrați implicați în toate schemele de spălare a banilor, cu funcționari care așteaptă zilnic să se întoarcă Plahotniuc”, scris Maria Ciobanu pe contul său de Facebook.
În același mesaj, deputata spune că poți face minuni peste noapte cu aceeași cetățeni și cu câteva mandate în Parlament.
”Știți ce m-a șocat zilele acestea? Niciun primar, ajuns deputat în această legislatură, nu este mulțumit de salariul său. Toți vor să candideze în alegerile locale generale… Cică, primar este altceva!
Îi vreau doar binele acestei fâșii de pământ, doar că nu cred că poți face minuni peste noapte cu aceeași cetățeni și cu câteva mandate în Parlament”, a punctat parlamentara.