Interesele Franței în R. Moldova. La Erevan, în Armenia, și-a început lucrările cel de-al 17 summit al Francofoniei. Mai bine de 40 de șefi de stat și de guvern, membri ai Organizației Internaționale a Francofoniei și-au dat întâlnire la ceremonia de deschidere.
R. Moldova este reprezentată la summit de președintele țării Igor Dodon, care anunță pe Facebook (în trei limbi: franceză, română și rusă) participarea sa la eveniment, asta în timp ce vorbim despre francofonie, despre o țară francofonă cum e R. Moldova și care oficial are doar o limbă de stat, limba română. Faptul că președintele Dodon promovează cu orice ocazie limba rusă (o limbă care nu are niciun fel de statut oficial în R. Moldova) arată o dată în plus cărui popor slujește acesta.
Despre francofonie
La drept vorbind, vocea Franței în momentul de față se face aproape neauzită în R. Moldova, unde până nu demult franceza era limba străină numărul unu care se studia în școli, după limba rusă evident. Astăzi, limba engleză pare să dețină întâietatea. Cele mai multe reacții cu privire la starea din R. Moldova vin din partea Ambasadei SUA la Chișinău, din partea Delegației UE la Chișinău.
Ambasada Franței în Moldova de obicei tace. Dar ne place să spunem că suntem francofoni. La nivelul luării unei atitudini față de statul de drept, față de starea din justiție, corupție, mass-media din R. Moldova, Ambasada Franței este asemeni fostului ei sediu (îngrădit de o construcție pornită cu acte în neregulă), se face nevăzută și tăcută. Despre problemele legate de sediul Ambasadei Franței la Chișinău am scris anterior un articol.
Lucrurile nu s-au schimbat odată cu venirea unui nou președinte în fruntea Franței
Emmanuel Macron are vizibil alte interese. Pentru Franța, relațiile moldo-franceze sunt la coada unei liste fără sfârșit. Dar cu siguranță ar putea fi altfel. Este nevoie de o voce mult mai puternică a Franței în R. Moldova, acum când țara noastră pare să piardă, rând pe rând, partenerii europeni pe care îi avea odată. O voce care să ia atitudine, să aibă poziție, nu doar pe domeniul culturii (cel care ne unește), dar și în viața social-politică.
Ce poate oferi astăzi R. Moldova Franței? Un exod de creiere. Ce poate oferi Franța Moldovei? Puțină democrație.