Londra: Ziua în care nu s-a înregistrat niciun deces provocat de noul coronavirus
Londra nu a raportat niciun deces din cauza COVID în ultimele 24 de ore, potrivit Public Health England (PHE). Este pentru a doua oară în acest an, Londra fiind unul dintre orașele cu cele mai multe victime provocate de noul coronavirus.
„Este un pas fantastic, dar suntem departe de a ne întoarce la normal”, a declarat un medic citat de BBC, potrivit Mediafax. În ianuarie, orașul a înregistrat și zile cu peste 200 de decese.
12% din totalul deceselor cauzate de coronavirus în Marea Britanie s-a înregistrat în capitala ţării şi a fost epicentrul primului val.
După redeschiderea şcolilor din 8 martie, Regatul Unit a început luni, 29 martie, o nouă fază de ieşire din lockdown, valabil din ianuarie. Dar, autorităţile au recomnadat evitarea circulaţieiu cu transportul public, iar poliţia londoneză a precizat că „orice mare adunare este în continuare interzisă”, adăugând că este gata să intervină rapid pentru a pune capăt eventualelor petreceri clandestine.
Serviciul de sănătate britanic a atins pragul de 30 de milioane persoane imunizate complet sau aproape 60% din populaţia adultă. Astfel, grupuri de şase persoane sau membri din două gospodării diferite au voie să se întâlnească, dar numai în aer liber.
Numărul deceselor zilnice cauzate de Covid-19 a scăzut în medie sub 100 în Marea Britanie, iar noile cazuri se situează în jurul valorii de 5.000 pe zi. În ultimul an, pandemia a ucis peste 126.500 de persoane în această ţară.