Inițiativele Alinei Zotea: Cât mai avem de căzut în groapă

Am vrut să trec peste acest moment, să nu îl comentez, dar felul în care au ajuns să fie prezentate proiectele legislative în Parlament și mai ales ce fel de inițiative au deputați, m-au pus pe gânduri.

Deputata liberală, Alina Zotea, a stârnit hohote de râs în Parlament, după ce a prezentat propria inițiativă legislativă de instituire a unei noi zile de odihnă și anume Ziua Internațională a Copiilor, marcată în întreaga lume pe 1 iunie.

Domnișoara deputată nici măcar nu s-a documentat despre procedura de prezentare a unui proiect de lege pentru a fi votat în Parlament. Altfel, ar fi știut că această prerogativă de a institui zile de odihnă îi revine Guvernului. Aproape disperată, deputata îi cerea ajutor speakerului Parlamentului Andrian Candu să facă ceva, după cum se poate vedea în reportajul de mai jos.

http://jurnaltv.md/ro/news/2016/5/27/zotea-a-starnit-hohote-in-parlament-10217415/

Mai mult, inițițiativa legislativă nu avusese nici avizul Comisiei parlamentare de profil. Păi, cum să fie prezentată de la tribuna Legislativului fără un asemenea aviz?

Și iată așa, dragi alegători, ne plătim deputații care să ne reprezinte în Parlament, iată așa aleșii poporului iau decizii în favoarea cetățenilor care îi hrănesc.

Totul se întâmplă în timp ce în mai multe țări europene se discută despre prelungirea orelor de muncă. De ce? Ca să ne susțină pe noi, de exemplu, prin granturi, ajutoare, fonduri europene. În Franța oamenii au ieșit la proteste nemulțumiți de noua lege a muncii care ar permite angajatorilor să majoreze necontrolat numărul orelor de muncă.

http://stirileprotv.ro/stiri/international/proteste-violente-in-franta-privind-controversata-lege-a-muncii-sute-de-persoane-i-au-cerut-demisia-lui-hollande.html

De altfel, Alina Zotea nu este la primul incident de acest fel, care a stârnit criticii aprinse. Fiind la APCE, deputata a votat împotriva amendamentului care prevede anexarea „ilegală” a Crimeii.

http://unimedia.info/stiri/doc-Alina-Zotea-recunoate-anexarea-CrimeiiA-votat-impotriva-amendamentului-care-prevede-anexarea-ilegala-a-peninsulei-113610.html?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=rss

Mi se pare de-a dreptul oripilant că tânăra generație de politicieni în loc să fie un model bun de guvernare, un suflu al responsabilității față de cetățean, cei care trebuie, sunt aproape obligați să facă schimbarea în R. Moldova, dimotrivă ne duc tot mai sigur în fundul prăpastiei în care continuăm să cădem.

Cel mai grav este că sunt nevoită să recunosc că și din vina mea, Alina Zotea a ajuns să mă reprezinte în Parlament, prin votul pe care l-am acordat acestui partid. Iată ce fac listele de partid, iată cum funcționează și ce rezultate dau. Schimbarea sistemului electoral și trecerea la votul uninominal ar fi o soluție pentru a responsabiliza clasa politică de la Chișinău. Pe cea existentă nu o mai poți responsabiliza, dar anumite reguli ar însemna și anumite speranțe că lucrurile pot fi mai bune în țara asta.

Și a doua soluție ar fi retragerea mandatului de deputat. În acest caz, responsabilitatea ar fi maximă, pentru că în orice moment alegătorul poate să inițieze procedura de retragere a mandatului legislatorului. Pentru faptele nechibzuite trebuie să răspunzi. Așa cum spunea și marele Eminescu: „Greşelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.”

Articole similare
Comentarii