Incendii şi tsunami în Italia, după erupţia vulcanului Stromboli. Cantităţi uriaşe de lavă
Vulcanul Stromboli a erupt pentru a doua oară în două luni şi a provocat panică pe insula italiană. Câţiva turişti aflaţi în larg abia au scăpat de valul de cenuşă şi pietre.
Doi italieni, tată şi fiică, erau într-o şalupă în momentul în care vulcanul a erupt, aruncând la o înălţime de aproape 2 kilometri cantităţi uriaşe de lavă, pietre și cenuşă. Norul s-a apropiat de ei, însă au reuşit să se îndepărteze, transmite stirileprotv.ro.
Pe insulă, turişti şi localnici au fost nevoiţi să se adăpostească, iar echipele de pompieri au intervenit să stingă incendiile provocate de scurgerile de lavă. Autorităţile au anunţat şi producerea unui tsunami de 30 de centimetri.
Pe insula Stromboli, care face parte dintr-un arhipelag în nordul Siciliei, se află unul dintre cei mai activi vulcani din Italia. Pe insulă trăiesc circa 500 de locuitori permanenţi, însă vara este plin de turişti.
Pe 3 iulie s-a produs o altă erupţie puternică a vulcanului Stromboli, când un bărbat aflat în drumeţie pe munte a murit şi ghidul său a fost rănit.