Iată care sunt orașele italiene cu cea mai înaltă calitate a vieții

Orașele italiene cu cea mai înaltă calitate a vieții. Anul acesta, Milano cucerește prima poziție devenind orașul cu cea mai înaltă calitate a vieții în Italia. Capitala Italiei, Roma se situează tocmai pe locul 21, în urcare cu trei poziții față de anul trecut. Florența, un alt oraș italian plin de istorie ocupă poziția 23, în timp ce Napoli este tocmai pe locul 94, urcând 14 poziții față de anul 2017, transmite Il Messaggero.

În top trei orașe cu cea mai înaltă calitate a vieții se află Bolzano și Aosta. Trento ocupă locul 5, iar Bologna, unde există o comunitate numeroasă a moldovenilor, se află pe locul 7.

Topul îl încheie Vibo Valentia, care se situează pe locul 107.

Din anul 1990, ziarul ”Il Sole 24 Ore” publică un clasament în ceea ce privește calitatea vieții provinciilor din Italia. Topul are la bază șase parametri: bogăția și consumul, afacerile și munca, mediul și serviciile, demografia și societatea, justiția și securitatea, cultura și agrementul.

Articole similare
Comentarii