Gestul necugetat al unei românce din Italia: S-a aruncat în apă în toiul nopții

Români în Italia: Un gest care ar fi putut-o costa viața pe o femeie româncă în vârstă de 37 de ani care în noaptea de sâmbătă spre duminică, 6 ianuarie, s-a aruncat la Veneția în apele reci ale lagunei. Românca a fost salvată de un polițist care nu a stat pe gânduri și i-a sărit în ajutor, scrie www.rotalianul.com.

Era imediat după miezul nopții la Veneția, unde, pe podul „Ponte della Libertà”, femeia care părea că este victima unei tulburări psihice, mergea în zig-zag printre mașini încercând să le oprească, după cum susțin șoferii care au fost martori la scena respectivă.

A fost anunțată poliția iar la fața locului a sosit imediat o patrulă a poliției rutiere. La vederea agenților, femeia româncă a sărit peste gardul care separă strada de calea ferată și a început să alerge de-a lungul șinelor de tren.

Polițiștii au urmat-o cu intenția de a evita o tragedie dar românca, la un moment dat, s-a aruncat în apele aproape înghețate ale lagunei. Un agent de poliției, nu s-a gândit de două ori și s-a aruncat după ea, reușind să o salveze.

Epuizată și în stare de hipotermie, conaționala noastră a fost imediat transportată la spitalul „All’Angelo” din Mestre, unde a primit îngrijirile necesare. Nu se află în pericol de a-și pierde viața, scrie Il Gazzettino.

Nu se cunosc motivele comportamentului nesăbuit al femeii românce.

Articole similare
Comentarii