Frica este o stare de adâncă neliniște și de tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare. Frica ne-a fost băgată atât de adânc în oase, încăt părem fără salvare. Ne este frică să ne expunem ideile ca să nu fim blamați, ne este frică să nu ne opunem ordinilor ca să nu pierdem locurile de muncă (venitul, un trai decent pentru familie), ne este frică să punem întrebări ca să nu fim judecați, ne este frică să ne implicăm ca să nu fim condamnați, întemnițați. Iar șirul fricilor poate continua.
Această frică ne este transmisă prin gene și a fost crescută de sistemul sovietic fără nicio excepție. Frica de foamete, frica de a fi deportat, ridicat de acasă și dus în neștire, frica de sistemul care te putea ucide. Mulți însă au ales calea de mijloc, supunerea. Nimic nu poate fi controlat mai ușor decât un popor supus, unul care nu se va revolta, unul care nu are demnitate, unul care nu știe încotro merge.
Rușinea este un sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală. Rușinea că nu poți face mai multe, că oricum dacă te implici vei face neapărat o greșeală, că tolerezi minciuna, furtul, corupția, mita, te face slab și neputincios. Asta suntem în momentul de față, slabi și neputincioși…
Unul dintre activiștii partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari, spunea la emisiunea Alb&Negru că starea de spirit în întreaga societate este cea de frică. Oamenilor le este frică de securitatea proprie, le este frică să vorbească la telefon, în public, pe mail.
Dar ce mai spunea Alexandru Slusari este că „deja la un moment dat ajungi în situația când rușinea pentru dezmățul în care trăiești în țara pe care 106 oameni o părăsesc în fiecare zi, e mai puternică. Plus acest mod cinic în care noi am fost toți furați. Când pui la cântar toate aceste lucruri, frica personală trece pe planul doi. Această rușine în care trebuie să trăiești, dar și nopțile nedormite prevalează”.
Și această rușine pentru tot ce se întâmplă te alungă în stradă. Acolo îți ceri drepturile la o viață decentă. Dar nimeni dintre autorități nu te ascultă, nu te vede, te ignoră, ești un nimeni care a ieșit să ceară nimic. Ba mai mult, ești amenințat. Atunci apare frica și intri în cercul vicios din care nu mai poți ieși. Cel puțin o perioadă… Așa vreau să cred, că este doar o perioadă…