(Foto) Orașul Chișinău ca după apocalipsă

Ninsoarea s-a oprit, dar a lăsat în urmă un dezastru imens. Nu am mai văzut niciodată orașul Chișinău să arate așa. E trist și tragic. E ca după bombardament. Un bombardament al ninsorii care a distrus mii de copaci, piloni sau fire electrice. Este o calamitate naturală care nu a mai fost de la Independență încoace.

Am așteptat să se oprească ninsoarea ca să ieșim din case să facem ordine în ogradă și zona unde stăm. Dar și așa situația încă este destul de incertă. Crengile rupte sub presiunea zăpezii pot cădea peste oameni sau mașini în orice moment.

Așa arată acum strada Mihai Eminescu din Chișinău
str. A. Mateevici colț cu str. M. Eminescu

Consiliul Superior al Magistraturii

Analizele a tot ce s-a întâmplat le vom face mai târziu.

Acum este important ca fiecare dintre noi să iasă din case și să dea cu lopata în propria ogradă, pe trotuar sau în fața porții. Să nu ne facem mari speranțe și mituri în privința Armatei Naționale. Efectivul acesteia este prea mic pentru a face față unei asemenea calamități. La fel și cel al Carabinierilor sau al Poliției de Frontieră. De aceea, orice mobilizare a noastră este binevenită.

Împreună putem salva orașul!

Articole similare
Comentarii