Familie de moldoveni, inclusiv un copil de 5 ani, deportați din Israel

A venit în Israel cu bunica pentru a-și vedea mama, dar a fost deportată imediat cum a aterizat în aeroport. Vorbim despre o fetiță de 5 ani, fiica unei îngrijitoare moldovence care muncește în Israel.

Ana Bogoraci și-a așteptat fiica întreaga dimineață în aeroportul Ben Gurion din Tel-Aviv, dar și pe alți membri ai familiei. Însă așa și nu a reușit să îi îmbrățișeze, scrie presa din Israel.

Potrivit deciziei autorităților israeliene privind migrația, toți membrii familiei, inclusiv fiica de 5 cinci ani, au fost deportați în Moldova, imediat cum au aterizat pe aeroport.

Incidentul a avut loc pe aeroportul Ben Gurion din Tel-Aviv în dimineața zilei de 27 noiembrie. Cei patru membri ai familiei Anei Bogoraci (fiica, mama, cumnata cu un copil minor) au venit în vizită pentru a sărbători aniversarea Paulinei. Mama nu și-a văzut fiica de câteva luni. Însă membrilor familiei nu li s-a permis nici măcar să iasă din aeroport.

Decizia autorităților israeliene de profil a fost motivată prin faptul că fratele Anei a venit în Israel ca turist, iar apoi a cerut azil în această țară.

“Am vrut doar să sarbătorim împreună ziua de naștere a fiicei mele. Paulina are bilet de retur în Moldova pe 8 decembrie. Nu știu ce se întâmplă cu ea acum. Avea febră. Nu știu în ce stare e fiica mea”, a declarat presei Ana Bogoraci.

Articole similare
Comentarii