Experiența de zbor cu Fly One

De ceva vreme, am observat pe Facebook tot mai multe comentarii, întrebări despre cum funcționează compania aeriană Fly One. Trebuie să spun că am folosit și eu de câteva ori serviciile aceste companii și am hotărât să vă împărtășesc din experiență.

Prima chestiune: În momentul în care am făcut rezervarea online a biletelor, confirmarea a venit de pe mail-ul [email protected]. Întrebarea este de ce mail-ul de confirmare a comenzii vine de pe un domain rusesc? Nu este exclus ca banii noștri să ajungă în Federația Rusă.

Apoi urmează faza cu check-in-ul online. Dacă nu îți faci check-in-ul, plătești la aeroport 10 euro. Fiți extrem de atenți pentru că pe site-ul companiei există clauza referitor la această plată și este imputată de fiecare dată când ești la check-in și nu ai făcut înregistrarea online (https://flyone.md/check-in-fee/). Straniu este că de pe aeroporturile din alte orașe internaționale și dau ca exemplu Paris nu se percepe niciun fel de taxă pentru check-in.

 

O mare problemă este întârzierea zborurilor. Și la tur, dar și la retur am avut întârziere de cel puțin 15-20 de minute. În cazul în care aveți zbor cu transfer spre alte destinații riscați să pierdeți zborul și nimănui nu-i pasă de asta.

O companie care se respectă ar oferi tot confortul necesar pentru pasageri. Dar din imaginile pe care le vedeți mai jos, puteți să trageți concluzia proprie despre calitatea serviciilor (igiena) și confortul asigurat.

Am căutat compania pentru a afla în ce terminal se află în aeroportul Charles de Gaulle. Compania Fly One nu figurează în lista companiilor internaționale.

Informațiile de securitate de la bordul avionului sunt în rusă, engleză, alte limbi de circulație internațională și nici un cuvânt în limba română. Tichetul de ambarcare excelează la acest capitol. Pe când publicitate avem și în limba română. Iată respectul față de țara în care își desfășoară activitatea această companie.

Și încă un detaliu, ați putea să vă pomeniți 2 pe același loc. Atât la tur, cât și la retur au fost minim două situații de acest fel.

În timp ce companiile low-cost care operează zboruri în alte țări, cum ar fi România de exemplu și compania Blue Air, oferă prânzuri calde clienților în avion, companiile aeriene moldovenești își hrănesc clienții în continuare cu sandwich-uri.

Pe pliante s-au strecurat și greșeli pe cât de neînsemnate, pe atât de bulversante. O destinație ca Phodes pe care o propune compania Fly One pur și simplu nu există, pentru că nu există un oraș Phodes, ci unul Rhodes.

Marile companii aeriene internaționale activează în serviciul cetățeanului, pentru că știe cât de important este clientul. Fără client, orice companie pur și simplu ar muri. Ce se întâmplă în Moldova? Clientul niciodată nu a fost pus pe primul loc și servit așa cum se cuvine. Aici se activează după principiul: Pentru moldoveni e bine și așa.

De compania Fly One o vreme a fost legat numele actualului Ministru al Justiției, Vladimir Cebotari. Aici găsiți o investigație la temă realizată de colegii de la anticorupție.md.

Iată ce spunea ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, la emisiunea Alb&Negru, la începutul anului 2017 despre compania Fly One: ”Era un proiect de suflet de care a trebuit să mă despart și regret acest lucru. Compania a fost înstrăinată. Am vândut cota-parte. Aviața mi-a pătruns în inimă foarte adânc”.

Potrivit anticoruptie.md, în octombrie 2016, soția ministrului Justiției, Vladimir Cebotari, a renunțat la cota-parte de 40% din cadrul companiei Fly One SRL. Potrivit datelor de la Camera Înregistrării de Stat, pachetul a intrat în posesia lui Andrei Țurcan, fost director comercial al companiei Air Moldova în perioada în care Cebotari ocupa postul de director al Departamentului juridic.

O mai fi fiind compania Fly One a ministrului Justiției, Vladimir Cebotari, nu se știe. Ne-am obișnuit deja că în R. Moldova uneori nu tot ce scrie pe hârtie corespunde realității.

Fiecare este în drept să aleagă serviciile, companiile pe care să le utilizeze. Eu v-am împărtășit din experiența mea și sper să vă fie utilă pentru viitor atunci când veți apela la serviciile companiilor aeriene din R. Moldova.

Informația este putere, informați-că corect!

Cu respect, Elena Robu

Articole similare
Comentarii