Plecarea masivă a cetățenilor R. Moldova peste hotare nu mai poate fi considerată o noutate pentru nimeni și în mod firesc a afectat și breasla noastră, a jurnaliștilor. O estimare pe care am făcut-o cu ocazia scrierii acestui text, pentru mediaforum.md, arată că în ultimii ani, cel puțin 60 de jurnaliști de televiziune, radio, online și presă scrisă au părăsit țara.O cifră aproape șocantă. Prea mulți care au reprezentat puterea a 4-a în stat au fost nevoiți să plece. Cine știe câți mai sunt acum pe bagaje.
Acest exod al jurnaliștilor peste hotare, dar și din profesie, unii alegând comunicarea sau PR-ul, nu are cum să nu afecteze calitatea jurnalismului. Cu o mass-media tot mai controlată politic, acasă rămân tot mai puțin jurnaliști care respectă Codul Deontologic, care își asumă niște responsabilități civice și care sunt în serviciul cetățeanului. Nu avem dreptul să judecăm deciziile pe care le luăm fiecare dintre noi. Unii plecăm pentru că ne este tot mai greu să ne facem meseria corect și onest. Alții părăsesc jurnalismul și se angajează în PR pentru că dau de salarii mai mari. Aceste decizii sunt strict individuale. Dar cred că oriunde am fi, putem fi utili și contribui la schimbarea mentalității societății noastre și la democratizarea țării.
Vorbind despre exeperiența mea, sunt de mai bine de jumătate de an în Franța, însă nici pentru o clipă nu am încetat să îi informez pe oameni despre ceea ce se întâmplă acasă și în diasporă. Toată activitatea mea de 15 ani în jurnalism este concentrată acum pe blogul meu www.elenarobu.md, unde scriu despre cele mai importante evenimente care se întâmplă în R. Moldova, dar am lansat și o rubrică nouă Jurnal de emigrant, unde moldovenii noștri împărtășesc din experiența lor de emigrare. Am ales să scriu despre oamenii noștri onești din diasporă, decât să fac interviuri cu oamenii politici corupți de acasă.
Cum e să faci jurnalism de la distanță? Pot spune că blogul este o platformă mult mai liberă și mai deschisă pentru a mă exprima și vă dau un exemplu. Codul Deontologic ne interzice să ne expunem opinia în știrile și reportajele pe care le facem, însă pe blog nu există o asemenea restricție. Cumva blogul înseamnă exprimarea unei opinii. Publicul are nevoie de explicații suplimentare ale unor știri și reportaje pe care le văd la televizor sau pe internet, pentru că avem în mare parte o mass-media toxică, plină de manipulări, dezinformări, minciuni. De aceea omul nostru are nevoie să i se facă lumină asupra evenimentelor care se întâmplă în jurul lui.
Unii mi-au reproșat și în continuare vor spune că am părăsit țara, dar, dragii mei, jurnalismul astăzi nu are hotare, nu are limite. Am cântărit bine înainte de a lua această decizie, iar o parte importantă în decizia mea a fost să continui acei 15 ani de muncă pentru o societate informată, respectiv mai bună.
Mai cred că fiind la distanță, pot fi utilă țării prin a oferi exemple de sisteme care funcționează în alte țări, de exemplu cum este organizat sistemul medical, de educație, pentru a putea face niște comparații și a găsi soluții care să poată funcționa și în Moldova, fără a fi necesar de reinventat bicicleta.Toată activitatea mea pe blog este gratuită și voluntară. Din păcate, nu există granturi care să susțină blogurile personale, poate aici ar fi o chestiune la care este bine de gândit pe viitor. Oamenii nu sunt obișnuiți să plătească pentru informație, așa cum plătesc pentru pâine. Or, și pâinea și informația sunt vitale pentru oameni, dar acest lucru încă rămâne să fie înțeles.
Cu tot respectul, dar, noi, jurnaliștii din R. Moldova, avem încă foarte multe de învățat de la cei din Occident, mai ales în ceea ce ține interviurile cu politicienii și investigațiile jurnalistice televizate. Mă uit cu admirație la câte tehnologii utilizează ei și cât de bine știu să îi țină în mâini pe politicienii lor când aceștia deviază de la subiect sau trișează. Sincer, ca jurnaliști, încă nu suntem destul de competitivi pentru țările din Uniunea Europeană, dar asta nu însemnă că nu putem avea această ambiție de a reuși.
Majoritatea jurnaliștilor plecați de acasă nu se mai regăsesc în profesie în străinătate și sunt nevoiți să ia totul de la zero. Am discutat cu unii dintre colegii mei de breaslă despre plecarea lor și acomodarea în altă țară și iată ce mi-au spus:
Larisa Durbală, reporter Jurnal TV, stabilită în Marea Britanie
Noi am plecat în vara anului 2015. Am luat decizia de a pleca pentru a ne oferi nouă și copiilor noștri șansa de a ne dezvolta și a crește într-o societate care are la bază principii democratice și de meritocrație. Nu am acceptat ideea de a ne crește copii într-un sistem de educație și sănătate putrede, bolnave de corupție, acolo unde banul are valoare. Așa că am plecat, este o decizie pe care am luat-o foarte greu. Nu e usor să lași tot și să pleci, dar a fost cea mai bună soluție. Ne-am adaptat la alt sistem și e bine. Fiica cea mare, în vârstă de 6 ani, încheie cel de-al doilea an de studii aici în Marea Britanie și are rezultate frumoase. Activitatea mea profesională este pusă pe pauză, deoarece familia noastră a devenit mai mare – mai avem o fetiță. Așa că până micuța noastră va fi gata de grădiniță munca mea va fi de „full time Mum”. Între timp, suntem în proces de recunoaștere a actelor de studii obținute la Chișinău și din toamnă va urma o reprofilare a jurnalistei Larisa Durbala. Sper ca prin munca cumulativă a celor plecați să determinăm schimbări acasă.
Svetlana Manole, reporter ProTV, stabilită în Franța:
Am plecat din Moldova în 2011. Nu mi-am dorit niciodată să plec din țară, deoarece mă simțeam bine, îmi plăcea enorm ceea ce făceam și simțeam că sunt perspective de creștere profesională, câștigam atât cât să îmi ajungă de trai și nu eram persoana care să se plângă pe greutăți. Însă l-am întâlnit pe viitorul meu soț și am înțeles că e ceva special între noi. Soțul meu avea și are o cariera sportivă în Franța de peste 15 ani și deci alegerea era evidentă. Venind în Franța, am muncit în domeniul parafarmaceutic. Acum am doi copii, unul de 1 an și altul de 5 ani și am o mică pauză profesională, deoarece este foarte dificil să găsesc cu cine să îi las.
Alecu Mătrăgună, prezentator JurnalTV, stabilit în Canada
Am plecat din Moldova acum 3 ani împreună cu familia, pentru ca am avut nevoie de o schimbare. Și probabil, dintr-o pornire de a încerca lucruri și culturi noi. Am revenit la vechea mea pasiune, medicina. Ce-i drept parțial, aștept să intru în stagiul pentru imagistică medicală. Aici, sistemul e diferit de cel din Moldova și a trebuit să reiau totul practic de la zero. La fel și soția. Așa că ne bucurăm din nou de viața de student, doar că acum cu un mic omuleț în viața noastră, Theodore.
Marina Pânzaru, reporter TV7, stabilită în Portugalia:
Sunt aici din iunie 2017. De aceea, nu pot zice deocamdată sigur că am plecat definitiv din țară. A trecut prea puțin timp. Am plecat, pentru că eu cred că într-o țară europeană, familia noastră va avea mai multe oportunități. Iar copilul nostru va crește într-un mediu pozitiv, va avea un trai decent, o carieră pe potrivă. Deocamdată sunt în căutarea unui loc de muncă. În paralel, merg la cursurile de portugheză și scriu articole pe blogul personal.
Alexandru Popescu, reporter Radio Europa Liberă, stabilit în Marea Britanie
E cumva o poveste obișnuită la mine, ca și la mulți alți moldoveni plecați. Și motivele sunt aceleași. Momentan, muncesc în restaurantul unui hotel nu departe de unde stau. Copilul merge la școală, iar soția este în căutarea unui lod de muncă. Nu avem nici așteptări mari, nici planuri, nici regrete, nici senzații de dor. Pur și simplu trăim aici fără vreun gând de întoarcere, așa cum ne-am dorit de multă vreme. Aici suntem mai acasă decât în Moldova. Poate că nu am renunțat la jurnalism, însă cu siguranță nu mai doresc să fac jurnalism full-time. Voi scrie, filma sau fotografia doar când voi avea plăcerea să o fac. Mai păstrez anumite contacte și colaborări cu Radio Europa Liberă.
Nina Cotorobai, reporter TVC 21, stabilită în Italia
Am plecat din Moldova pentru a-mi urma dragostea, cu șapte ani în urmă. Soțul lucra deja aici și trebuia să fac o alegere. Mă gândeam că în jurnalism pot reveni oricând, de asta am ales să descoper o altă lume, diferită de Moldova. Aici, mă ocup de domeniul comunicării (PR) în cadrul unui Centru Educativ. La moment sunt împlinită profesional și nu m-aș întoarce în jurnalism. Însă nu am închis definitiv această poartă.
Așadar, câțiva dintre jurnaliștii care au plecat de acasă au expus mai sus motivele deciziilor lor. Știu că noi, cei plecați, suntem de multe ori judecați că am ales calea cea mai ușoară, dar dacă a lăsa anii de dedicație și muncă în urmă și a începe totul de la zero înseamnă calea cea mai ușoară, atunci poate e cazul să revizuim niște noțiuni. În opinia mea, grație tehnologiilor informaționale pe care le avem la dispoziție, distanța nu mai reprezintă un obstacol în a face jurnalism și a-i informa corect pe oameni. Poate că acest tip de jurnalism încă nu este profitabil și nu îți asigură banii necesari pentru un trai decent, dar, de ce nu, putem încerca să schimbăm un pic viziunea asupra jurnalismului clasic sau tradițional.
De aceea, vă provoc la o discuție sinceră pe mediaforum.md, despre ce îi determină pe jurnaliști să plece din țară, să o ia de la zero în străinătate? Nu mai este profesia de jurnalist atractivă? De ce unii se lasă de profesie și merg în comunicare. E mai predispus jurnalismul nostru pentru exod decât în alte țări? Cum se poate face jurnalism de la distanță? Are Moldova, în general, nevoie de jurnaliști? Mai are nevoie publicul de informații veridice, mai are nevoie de noi?
Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog și să se înscrie în grupul Vocea diasporei.
Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu