E jalnic ce se întâmplă între candidații unioniști și pro-europeni înscriși în alegeri

Urmăresc îndeaproape cum se desfășoară, pe ultima sută de metri, campania electorală pentru Chișinău, cum se prezintă candidații unioniști și pro-europeni în dezbaterile electorale. Nici măcar nu este trist, este jalnic ce văd. Este dramatic, de fapt, ce se întâmplă pe eșichierul de dreapta, între acești candidați unioniști și pro-europeni. Este mai grav decât în balada ”Miorița”, când cei trei ”ciobănei” au intrat într-o luptă crâncenă, se sfâșâie unul pe altul, în speranța de a demonstra electoratului cât de curați și albi sunt.

Vă las pe fiecare dintre voi să apreciați cine din candidați au rolurile conform baladei Miorița: moldovean, vrâncean și ungurean. Vă reamintesc, conform baladei, doi au complotat contra unuia, pentru că cel din urmă avea oi mai multe. 

Cu așa abordări, nu e clar pe cine acești candidați vor să unească și câți dintre ei sunt pentru un parcurs pro-european al țării.

Indiscutabil, nu există om care să se fi implicat în politică și să fie curat ca lacrima, dar de ce să te mănânci ca un câine în fața oamenilor pe subiecte legate de viață personală? În dezbaterile electorale între candidații unioniști am văzut doar circ și batjocură, deși ei spun că pledează pentru o cauză comună – Unirea. De ce cei care strigă Unire, sunt atât de dezbinați în fața electoratului? De ce ei nu înțeleg (sau poate înțeleg, dar o fac intenționat) că prin acest comportament îi favorizează pe cei mai nocivi din această campanie: Silvia Radu și Ion Ceban?

De ce candidații nu se sfâșie între ei pe proiecte viabile pentru Chișinău? De ce nu se abordează într-un mod civilizat problemele în capitală, de ce nu se vin cu idei, cu soluții? Pentru că e greu să ai o discuție civilizată în politica de pe Bâc, pentru că e prea urât tot ce se întâmplă. Mi-e scârbă.

Cu un asemenea comportament, unioniștii și pro-europenii înscriși în bătălia pentru Chișinău sfâșie speranțele noastre, viitorul capitalei. Iar între timp, candidatul de pe stânga, al socialiștilor, Ion Ceban, dar și cel independent, de formă, dar al puterii (PD) de facto, Silvia Radu stau relaxați și își caută de treaba lor, adică de făcut promisiuni și de îmbobinat oamenii ca să îi aleagă.

Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog și să se înscrie în grupul Vocea diasporei.

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Articole similare
Comentarii