Recent Portalul Nr.1 al Diasporei ER NEWS a publicat un articol în care un cuplu originar din raionul Ialoveni și stabilit cu traiul în Italia a povestit prin câte greutăți sunt nevoiți să treacă pentru a adopta un copil din R. Moldova. Familia Vârlan a invocat multă birocrație în acest lung și dureros drum al adopției.
Articolul integral îl puteți citi accesând link-ul de mai jos:
De ce totuși e atât de anevoioasă procedura de adopție în R. Moldova? Care prevederi ale legii împiedică familiile să adopte copii? Ce probleme întâmpină cuplurile care pornesc pe acest drum?
Portalul Nr.1 al Diasporei ER NEWS a solicitat în acest sens opinia avocatei Violeta Gașițoi, expertă în apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului stabilită de câțiva ani în SUA, opinie pe care o puteți citi în cele ce urmează.
Ce prevede legea cu privire la regimul juridic al adopției
Atunci când vorbim despre adopții, atât naționale cât și internaționale, primul lucru de care ne conducem este Legea cu privire la regimul juridic al adopției care a fost modificată la 09.07.2020 și a intrat în vigoare la 14.08.2020.
La prima vedere, teoretic ar părea că totul este simplu, și dacă urmezi procedura, maxim într-un an ar fi trebuit să ai actele de adopție a unui copil la mâna și să te bucuri de maternitate, paternitate, iar copilul să primească dragostea necesară din partea părinților adoptivi.
Cu regret, practica ne arată că legea nu este clară nici măcar pentru autoritățile care trebuie să o aplice, nemaivorbind despre cetățenii simpli care sunt trimiși să acumuleze zeci de acte doar pentru a se înregistra pe lista doritorilor de a adopta un copil. Autoritățile au o marjă prea mare de a decide cine și ce acte să depună suplimentar fără ca legiuitorul să specifice exact cazurile când autoritățile pot cere acte suplimentare.
Când autoritățile pot cere acte suplimentare și care sunt acestea
Unul din exemple este atunci când autoritățile pot cere acte suplimentare pentru a demonstra condițiile morale, chiar dacă aceștia prezintă cazier juridic și alte acte strict prevăzute de lege. Art. 15 alin. 2 prevede că ”Autoritatea tutelară teritorială de la domiciliul adoptatorului care a primit cererea de adopție poate solicita și alte documente permise de lege, pentru a se constata că adoptatorul îndeplinește garanțiile morale și condițiile materiale necesare adopției”.
Au renunțat la adopție pentru că li s-au cerut noi și noi acte
Am avut un caz în 2020 la care s-a renunțat din cauza că atunci când s-au acumulat toate actele necesare și au fost depuse pentru ca persoana să fie înregistrată ca potențial adoptator, peste circa 2 luni, autoritățile au mărit termenul de examinare și au început să îi ceară noi acte, care de fapt în lege nu erau prevăzute, spre exemplu să aducă o confirmare despre comportamentul său moral, făcând referire la art. 15 alin. 2 din lege despre care am amintit mai sus.
Aici e problema cea mai mare, pentru că la depunerea dosarului persoana prezintă cazierul juridic și atunci acest aliniat din lege rămâne la discreția autorităților, fără ca să specifice exact ce acte suplimentare ar mai fi necesare. După ce persoana a calculat cât timp deja a pierdut pentru acumularea actelor până la depunerea dosarului pentru înregistrare și cât timp îi va mai lua în continuare, ea trebuia minim 2 ani să îi piardă fiind purtată pe drumuri. Persoana s-a văzut nevoită să renunțe anume din cauza birocrației. Mi-a spus că peste 2-3 ani până se va finisa procedura, ea avea să piardă bani, timp și copilul deja va fi mare și se teme că îi va fi mult mai greu să se integreze în familie.
Poate totuși este cazul de monitorizat și specificat termenii exacți în lege, poate e cazul de exclus alin. 2 din articolul 15 ori și de indicat exact cazurile când pot fi solicitate acte suplimentare și de la ce instituții trebuie să fie prezentate ?
O altă problemă este regimul juridic a copiilor
Nu este unica problemă. O altă problemă este regimul juridic a copiilor. Potrivit articolul 23 din Lege, pentru ca un copil să poată fi acceptat pentru adopție (ori mai bine zis introdus în lista copiilor adoptabili) e nevoie de consimțământul părinților biologici. E nevoie să existe o hotărâre judecătorească privind decăderea din drepturile părintești ale părinților, ori în cazul în care părintele este sub măsura de ocrotire judiciară sub formă de tutelă, ori părintele e declarat ca fiind dispărut fără veste sau decedat. Iată ce prevede legea cu privire la regimul juridic al adopției:
Articolul 23:
Alin. (2) Persoanele al căror consimțământ la adopție este solicitat urmează să fie informate corespunzător asupra consecințelor consimțământului lor, în special asupra ruperii, ca urmare a adopției, a legăturilor de rudenie dintre copil şi familia lui biologică.
(3) Autoritățile tutelare teritoriale de la domiciliul persoanelor menționate la alin.(1) sânt obligate să asigure consilierea şi informarea acestora până în momentul exprimării consimțământului la adopție şi să întocmească rapoarte în acest sens.
(4) Consimțământul persoanelor indicate la alin.(1) este exprimat în mod liber şi necondiționat, autentificat conform prevederilor legislației sau confirmat de autoritatea tutelară teritorială de la domiciliul acestora.
Și iată acest articol 23 creează multe impedimente. Nu există o procedură clară cât timp trebuie să se afle copilul în tutela statului pentru ca autoritățile să obțină actele necesare de la autorități și să permită ca acest copil să aibă statut de adoptabil.
Pe de o parte copiii sunt în instituțiile statului, case de copii, internate, nimeni nu vine nici măcar să îi viziteze, ei nu își cunosc și nu își mai țin minte părinții, despre rude nici nu mai vorbim, acestea ori nu cunosc de existența lor ori nici nu vin să îi viziteze și pe de altă parte ei nu au actele în regulă pentru ca să aibă un statut adoptabil.
Atunci când apar părinți care vor să adopte, apar întrebările dacă poate fi dat copilul spre adopție ori nu. E nevoie ca toate actele să fie în ordine, să fie obținute hotărârile necesare de lipsire a drepturilor părintești ori de a declara părinții dispăruți, iar toate aceste proceduri durează.
Căutarea rudelor până la gradul 4
Deși în lege nu veți găsiți o prevedere clară prin care autoritățile sunt obligate să caute rudele până la gradul 4 ca să obțină un refuz și de la aceștia, în practică autoritățile ne spun că ei trebuie să caute aceste rude ca să fie convinși că nimeni nu vrea să adopte acest copil. Doar după aceasta copilul va putea fi inclus în lista spre adopție. Dar dacă o să vă anunțe că au niște rude peste hotare, dar autoritățile nu le pot găsi, la fel acest copil va rămâne fără dreptul de a avea o familie adoptivă.
Despre transparența acestei proceduri de căutare deja nu mai vorbesc, cel puțin e greu de înțeles procedura pe care o aplică autoritățile, ce fac dacă identifică aceste rude, dar nu pot să ia legătura cu ele, câți ani trebuie să aștepte copiii pentru ca cineva din rude să fie găsit? Este oare această procedură îndelungată în interesele superioare ale copilului atât timp cât acesta continuă să fie abandonat într-o instituție de stat, fără a fi înconjurat de dragoste și afecțiune? Opinia mea este că nu.
Atunci când vorbim de adopție, legea prevede că se acordă dreptul de a adopta în condiții preferențiale de către: tutorele sau curatorul, părintele educator din casa de copii de tip familial, asistentul parental profesionist. Aceste persoane au dreptul prioritar de a adopta copilul pe care îl au în îngrijire sau în plasament, cu excepția cazurilor în care el este adoptat de rudele sale de până la gradul 4 inclusiv. Dacă persoana specificată este în același timp și rudă a copilului de până la gradul 4, dreptul prioritar de a-l adopta i se păstrează.
Aceasta înseamnă că legea acordă dreptul preferențial rudelor de gradul 4 să adopte acest copil. Legea nu prevede expres că autoritățile trebuie să caute aceste rude, legea doar prevede că rudele de până la gradul 4 au dreptul preferențial de a adopta un copil care este pe lista adoptabilă inclusă de autorități.
Și din câte observăm, dacă e să aplicăm exact legea, așa cum a fost scrisă de legiuitor, să o interpretăm corect, atunci nu ar trebui să apară nici o problemă. În cazul în care copilul este pus pe lista de copil adoptabil și nici o rudă, nici o persoană indicată în art. 12 alin. ( 8) nu și-a exprimat dorința de a adopta acest copil, acesta poate fi adoptat fără a mai acumula alte acte suplimentare.
În cadrul activității mele ca avocat, mai multe persoane s-au plâns pe faptul că autoritățile anume aici interpretează greșit legea, invocând că trebuie să existe acordul scris al acestor rude (dacă ele există) privind refuzul de a adopta. De unde vine această interpretare nu vă pot spune, pentru că așa o prevedere expres prevăzută în lege nu există. În cazul în care există anumite recomandări interne, acestea trebuie să fie publice și transparente și nu trebuie să contravină legii.
În cât timp trebuie să fie pregătit un copil pentru adoptare
La fel este important să cunoașteți că în procedura de adopție sunt incluse mai multe autorități prin care părinții adoptivi trec avizare, au nevoie de acumulare a mai multor acte și confirmări din partea mai multor instituții. Legea prevede că autoritatea tutelară teritorială este responsabilă de evaluarea și capacitatea de adopție a adoptatorilor în raza teritorială de competență și trebuie să elibereze atestarea de adoptator. La fel, aceștia trebuie să se expună prin aviz asupra compatibilității adoptatorului cu copilul adoptabil şi corespunderii adopției interesului superior al copilului. Cât timp durează decizia de compatibilitate iarăși rămâne la discreția autorităților.
Legea prevede că în termen de 2 luni trebuie să fie eliberat acest act de atestare, dar poate fi prelungit la necesitate cu încă 3 luni. Practica însă ne arată că aceste termene mereu sunt prelungite și mereu se solicită noi, și noi acte.
Mai există și avizările ce trebuie făcute la propunerile autorității centrale privind selectarea adoptatorului de către Consiliul Consultativ pentru Adopții. Aceștia examinează propunerile autorității centrale și ale autorităților tutelare teritoriale privind oportunitatea separării fraților, cărora le-a fost stabilit statut de copil rămas fără ocrotire părintească și/sau statut de copil adoptabil, prin adopție națională sau internațională, și eliberează avizele respective.
Problema e că nu sunt stabiliți termeni exacți în cât timp trebuie să fie pregătit un copil pentru adoptare, reiese că și în acest caz este la discreția autorităților.
Cât ar putea dura procedura de adopție
Doar dacă e să analizăm atent legea, putem prin deducție înțelege un termen aproximativ cât ar putea dura procedura de adopție. Legea prevede că atestatul de adoptator este valabil pe doi ani. Reiese că acesta ar trebui să fie termenul final de adopție, în perioada cât e valabil acest atestat de adoptator. Dar, pregătiți-vă moral!
Deși întruniți toate condițiile legii pentru a adopta un copil, aceasta nu vă garantează că o să adoptați copilul în termeni de doi ani.
Procedura poate dura și mai mult, pentru că legea prevede că dacă atestatul de adoptator depășește termenul de doi ani, trebuie să vă reînnoiți acest document, iar aceasta înseamnă că legiuitorul nu a prevăzut un termen minim ori maxim cât va dura această procedură.
Chiar dacă vorbim de interesul superior al copiilor minori, chiar dacă ne dorim ca aceștia să locuiască în familii, chiar dacă există foarte mulți părinți la nivel național, dar și internațional să adopte copii, se pare că aceste proceduri îi descurajează să își mai dorească să pornească pe drumul adopției.
Scopul legii trebuie să fie protecția copiilor, facilitarea adopției copiilor rămași fără supraveghere și integrarea lor într-o familie, iar termenele trebuie să fie rezonabile. Cu siguranță, trebuie să luăm în considerare și drepturile părinților, rudelor, însă avem nevoie de mecanisme clare stabilite prin lege, de termeni clari care să le dea minorilor o șansă de la vârste mici să fie integrați într-o familie.
Practica din SUA
Spre exemplu în SUA, legea prevede că dacă o persoană a renunțat de drepturile sale în mod explicit ori tacit, nu mai poate invoca ulterior drepturile sale de la care a refuzat. Cu alte cuvinte, dacă o persoană a refuzat de dreptul la un copil prin abandonarea lui sau tentativa de a-l omorî, sau că a fost lăsat în primejdie, sau că i-a cauzat leziuni corporale grave se consideră că această persoană a refuzat de drepturile sale părintești asupra acestui copil și nu le mai poate invoca ulterior. Această procedură se numește “ waiver and estoppel” . Aceasta este o practică foarte utilă în legislația SUA care permite plasarea copiilor în sânul unei familii, ceea ce este în interesul superior al copilului, fără necesitatea de a se adresa în judecată cu o cerere privind lipsirea de drepturile părintești.
Nu este secret că plasarea rapidă a unui copil în sânul unei familii este mult mai favorabilă pentru interesele superioare ale copilului decât lăsarea lui în orfelinat. De aceea aplicarea practicilor internaționale va ajuta integrarea copilului în societatea noastră și dezvoltarea lui armonioasă fiind înconjurat de dragoste și afecțiunea părinților adoptivi.