Despre corupția din R. Moldova: Într-un an se dă mită echivalentă cu un buget al municipiului Bălți

Corupția este calificată drept o problemă foarte gravă de fiecare al treilea cetățean și de o treime din business. Fiecare a doua persoană consideră că în Republica Moldova nu există nicio instituție publică care să nu fie coruptă. Acestea sunt câteva din concluziile Studiului de evaluare a impactului Strategiei Naționale de Integritate și Anticorupție, efectuat de Centrul de Analize și Investigații Sociologice, Politologice și Psihologice CIVIS. Cercetarea a fost comandată de PNUD Moldova, în cadrul unui proiect finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Norvegiei, se arată într-un comunicat de presă al PNUD Moldova.

Cel puțin jumătate din populație sau mediul de business declară că următoarele instituții sunt destul de sau foarte corupte: partidele politice, instituțiile medicale, Serviciul Vamal, Parlamentul, Guvernul/ministerele, poliția, instanțele de judecată, Procuratura Generală și cele teritoriale, Poliția de Frontieră. La polul opus în răspunsurile populației se situează autoritățile publice locale de nivelul unu și inspecțiile anti-incendiare, iar în viziunea business-ului – băncile, ONG-urile, Casa Națională de Asigurări Sociale și Compania Națională de Asigurări în Medicină.

Potrivit cercetării, o persoană fizică a oferit în medie mită de 3,7 ori, iar un agent economic a oferit mită de 6,1 ori la una sau mai multe entități publice în decursul unui an.

Volumul estimat al mitei (în bani și bunuri), oferite în decurs de un an de la perioada realizării studiului a fost de 278 milioane lei din partea populației generale și 127 milioane lei din partea agenților economici. Valorile minime și maxime ale plăților neformale în formă de bani au variat între 100 lei și 500 000 lei în cazul agenților economici și între 50 lei și 8 000 lei în cazul populației generale.

În cazul populației, 71% din volumul estimat al mitei raportate a revenit instituțiilor medicale, 8% instituțiilor de învățământ și alte 5% instanțelor de judecată.

Astfel, volumul total al mitei a fost de 405 milioane lei. „Aceasta ar însemna o valoare similară a bugetului municipiului Bălți aprobat pentru anul 2017, care este de 430 milioane lei, sau o valoare de 2,28 ori mai mare decât cheltuielile destinate pentru protecția mediului pentru 2018, în valoare de 176,6 milioane lei, sau 2/3 din cheltuielile prevăzute pentru apărarea națională, în valoare de 629 milioane lei”, explică Ruslan Sințov, directorul Centrului CIVIS.

În context, lupta cu corupția în Republica Moldova este considerată a fi deloc/nu prea eficientă (82% din populație și 75% din business).

Studiul constată că incidența denunțării actelor de corupție este foarte mică. Atât agenții publici, cât și populația și mediul de afaceri preferă să nu raporteze actele de corupție, pentru că se simt neprotejați în cazul denunțării acestora. Astfel, 4 din 5 respondenți nu au denunțat actele de corupție cu care s-au confruntat în ultimele 12 luni.

În ceea ce privește încrederea în Centrul Național Anticorupție (CNA), 4 din 10 moldoveni și fiecare al doilea om de afaceri a menționat că are „destulă încredere/foarte mare încredere” și „oarecare încredere”. La fel, 99% din populație și 100% din business cunosc despre activitatea CNA. Modalitatea preferată de majoritatea respondenților (66% din populație și 65% din business) pentru a raporta actele de corupție este linia națională anticorupție.

Datele din raport au fost colectate în perioada 14 noiembrie 2017 – 1 februarie 2018. Studiul CIVIS a fost realizat în baza a trei sondaje naționale reprezentative pentru următoarele grupuri țintă: populația generală în vârstă de 18 ani și mai mult pe un eșantion de 1103 respondenți, cu marja de eroare +/- 3%; agenții economici activi, pe un eșantion de 504 întreprinderi, cu marja de eroare +/- 4,5% și agenții publici din cadrul administrației publice centrale și locale (ministere, birouri, agenții, administrația raioanelor și primării) pe un eșantion de 611 respondenți, cu marja de eroare +/- 4%.
(sursa: comunicat de presă PNUD Moldova)

Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog și să se înscrie în grupul Vocea diasporei.

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Articole similare
Comentarii