Descinderi la „Poşta Moldovei” şi Serviciul Vamal în cazul presupuselor scheme de contrabandă cu anabolizante, chihlimbar, tutungerie şi alcool etilic

În cadrul cauzei penale, iniţiate pe faptul schemelor de contrabandă cu diferite produse şi mărfuri (anabolizante, chihlimbar, tutungerie şi alcool etilic), grupul de urmărire penală efectuează, în acest clipe, descinderi la sediile ÎS „Poşta Moldovei” şi Serviciului Vamal, anunță Procuratura Generală.

Descinderile se efectuează în scopul ridicării:
– actelor confirmative şi documentelor de însoţire a coletelor şi mărfurilor (anabolizante şi cihlibar), expediate prin scheme de contrabandă peste hotarele ţării;
– suporturilor tehnice pe care sunt stocate informaţii electronice şi date (cod bară) acordate conform convenţiei UPU;
– documentelor de producere la Centrul de Prelucrare şi Transportare a Poştei.

Procuratura generală amintește că respectivul dosar penal a fost iniţiat de procurori pe 27 iunie 2019, în baza declaraţiilor făcute de fostul şef al Companiei de Stat „MoldATSA” în cadrul unei emisiuni televizate.

Grupul de urmărire penală este format din procurori de la Procuratura Generală, PCCOCS, Procuratura capitalei, ofiţeri de urmărire penală din cadrul MAI şi ofiţeri de investigaţie SIS.

Articole similare
Comentarii