De Paşti, anul acesta, rămânem acasă-dincolo!

În viaţa unui emigrant există trei repere importante : Crăciunul, vacanţa de vară şi Paştile. Sunt momente în care iei o pauză de la viaţa de adopţie şi te întorci acasă.  Acasă este şi acolo unde te-ai stabilit.

Dar acasă-acasă este în România. Este momentul în care îţi revezi familia. Acest timp nu are caracteristicile timpului profan, cum ar spune Eliade. Este un timp care nu curge, o perioada a resuscitării, care te va hrăni în restul anului.

Este şi momentul în care rezolvi chestiunile administrative. Şi ocazia de a iţi justifica, într-un fel, plecarea. Chiar de a te lăuda, mai mult sau mai puţin discret, cu ceea ce ai realizat dincolo.

Tabloul este pestriţ şi câteodată caraghios. Dar folositor pentru toată lumea.

Am mai scris despre caravana care transformă, periodic, Ungaria în teritoriu românesc.

De Paşti este o mare bucurie sa împarţi slujba de Înviere şi masa de a doua zi cu familia. Totul are alt gust. Pasca, ouăle roşii şi mielul sunt o recompensa binemeritată pentru prima parte a anului de lucru.

Dar de data aceasta, nu vom mai face acest drum. Trebuie să ne manifestăm altfel dragostea.

Rămâneţi acasă-dincolo, oameni buni!

Oricum, dacă plecaţi acum, nu veţi petrece Paştile în familie. Dacă veniţi din ţările aflate în zona roşie,  Italia, Spania, Franţa etc, veţi rămâne obligatoriu două săptămâni într-un centru de carantină.

O măsură bună luată de autorităţile române, dar care nu vor putea găzdui pe toată lumea care venea de obicei acasă-acasă. Gândiţi-vă şi că veţi pune o mare presiune pe sistemul medical românesc, deja greu încercat. Momentan rezistă onorabil, cum necum. Nu fiţi voi picătura care să îl prăbuşească.

Gândiţi-va şi la numărul mare de cazuri provocate, de multe ori fără ştiinţă, de cei care s-au întors acasă. Nu deveniţi, din dor de casă, un pericol pentru cei dragi!

Dacă sunteţi într-o situaţie dificilă acolo unde sunteţi,  să ştiţi că aveţi la îndemână o mulţime de soluţii de sprijin. Faceţi apel la ambasade, la asociaţiile româneşti sau la biserici, sunt multe mecanisme de ajutor.

Dacă sunteţi bolnavi, asistenţa medicală de urgenţă este gratuită oriunde în Europa. Nu apelaţi la mijloace improvizate de deplasare. Va trece această perioada dificilă, vom avea timp după aceea să ne bucurăm de mersul acasă-acasă.

Sărbători binecuvântate, dragi români, oriunde vă aflaţi!

 

Un articol semnat de Ciprian Apetrei,
jurnalist și profesor stabilit în Bretania (Franța)

 

Articole similare
Comentarii