Hai să fim sinceri și să spunem lucrurilor pe nume, noi, românii nu suntem văzuți bine în Uniunea Europeană, de parcă am fi cumva de altă categorie, nu ca germanii, francezii, italieni, spaniolii și alții. România, deși este a șaptea țară ca teritoriu în UE, este penultima ca nivel de dezvoltare, Bulgaria fiind cea care încheie acest clasament. Românii fac în mare parte muncile necalificate în UE. Ei pleacă din România, în alte țări europene, pentru salarii mai mari și o viață mai bună.
Toate astea se întâmplă nu pentru că noi, românii, am fi incapabili sau mai puțin deștepți decât alte popoare, dar pentru că avem ghinionul unor guvernări incomptente, corupte, care ne trag înapoi în comunism, pentru care nu dezvoltarea țării este o prioritate, dar propria bunăstare, propriile interese. Nu există nici de o parte și nici de cealaltă parte a Prutului măcar un lider politic pătruns de patriotism, naționalism, determinat să își scoată țara din noroi și să o aducă la masa discuțiilor între marile puteri ale lumii. Ștefanii și Țepeșii nu s-au mai născut de secole pe aceste meleaguri.
Astăzi România traversează o nouă criză politică. Deja am pierdut firul premierilor PSD care se tot perindă la guvernare. Președintele României, Klaus Iohannis și-a retras încrederea față de actualul premier Viorica Dăncilă. ”Doamna Dăncilă nu face față poziției de prim-ministru al Romaniei și transformă guvernul într-o vulnerabilitate pentru România, de aceea solicit public demisia doamnei Dăncilă din funcția de prim-ministru al României”, a spus șeful statului român. Iar comentatorii politici vorbesc despre o prăbușire economică a României, din cauza unei gestionări haotice în sectorul financiar bancar.
Acum o săptămână am surprins imagini parcă desprinse din perioada ceaușistă cu sute de copii de grădiniţă şi elevi care au fost puşi să defileze în faţa premierului României şi a sute de oficiali la Simfonia Lalelelor, cea mai mare expoziţie florală din România. Revăzusem recent filmul lui Cristian Mungiu ”Amintiri din epoca de aur” care evocă episoade din vremea comunistă și imaginile de atunci nu diferă cu nimic de cele văzute în România anului 2018. Din păcate nu poporul, ci politicienii ne opresc din evoluția noastră firească spre un stat cu adevărat democratic. Evident, o parte din vină este și a noastră, a alegătorilor, a celor care alegem și apoi culegem ceea ce am ales.
Eu încă mai sper că noi ca popor vom renaște și îi vom face mândri pe strămoșii noștri de ceea ce am ajuns azi.
Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog și să se înscrie în grupul Vocea diasporei.
Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu