După al doilea război mondial Franța a renăscut, dar a renăscut prin copiii săi. După război, politicile de stat în privința copiilor s-au schimbat mult: învățământul a devenit gratuit și egal, atât pentru băieți cât și pentru fete, au fost închise închisorile pentru copiii, într-un cuvânt educația a devenit prioritate pentru acest stat. Știți de ce? Pentru că viitorul oricărei țări îl reprezintă copii, în ei trebuie de investit. Este un mesaj nu doar pentru autorități, dar și pentru părinți în egală măsură. Mai ales pentru părinții care sunt departe de copiii lor, care muncesc în străinătate și le trimit copiilor bani. Creștem din păcate o generație de consumatori, care sunt fără abilități, incompetenți în mare parte, fără un model de familie sănătoasă. Nimic nu poate înlocui o mamă și un tată pentru copil. Gândiți-vă bine la asta, înainte de a lua decizia să lăsați copiii voștri la rude sau bunei, în momentul în care plecați în străinătate la muncă.
Autoritățile nu investesc în educație pentru că nu au nevoie de oameni competenți, integri, culți. Având asemenea generații, este mult mai greu să le manipulezi. Dar omul când e flămând și îndurerat, nu mai poate gândi limpede. Și nu o spun eu, dar specialiștii în domeniu, experții, psihologii.
Am urmărit zilele trecute un documentar la televiziunea franceză France 3, ”Războiul copiilor”. Este un film ce prezintă istoria celor care aveau 10 ani în 1940, Vorbim despre o generație aparte care a reprezentat o epocă de excepție în perioada celui de-al doilea război mondial: 650 de mii de orfani, 120 de mii de tineri delicvenți, 90 de mii pierduți în timpul exodului, 11 500 de copii evrei deportați.
Aici puteți urmări filmul documentar.
https://www.france.tv/documentaires/histoire/489621-39-45-la-guerre-des-enfants.html
Asemenea cifre cutremurătoare avem și noi și le putem lega de deportările staliniste. Mărturiile celor care au fost copii când, împreună cu părinții lor, au fost deportați, pot reprezenta și pentru noi un moment profund de reflecție despre ceea ce am devenit ca stat, ca națiune după cel de-al doilea război mondial.
Așadar, Franța, după al doilea război mondial, a gândit o noi politici pentru copii. Închisorile pentru copii au fost interzise, o nouă lume era pe cale să se nască, o lume unde un copil nu va mai trebui să suporte torturile din timpul ocupației naziste. Învățământul a devenit gratuit și egal. Pe întreg teritoriul țării au fost create lagăre (colonii) de vacanță pentru a-i ajuta pe cei mai săraci și a le schimba ideile. În urma acestui război sângeros, Franța s-a transformat, copilul a devenit, încet-încet, în centrul atenției, fie că vorbim despre școală, medicină, psihologie, cultură, odihnă. Așa adulții au înțeles că pentru a se dezvolta, este nevoie în primul rând să fie protejați cei mai tineri.
În Franța, cei care au fost copii în perioada războiului și care azi sunt deja în vărstă, au periodic întâlniri cu copii, iar subiectul central este războiul, ororirile trăite de copii în acea perioadă. Cei mici au posibilitate să pună întrebări și să obțină răspunsuri de la cei care au trăit pe viu toate atrocitățile unui război.
Ce se întâmplă în Moldova? Mici și bere, terci ostășesc de 9 mai, focuri de artificii, concerte, panglici ale ocupanților care flutură peste tot, inclusiv la pieptul șefului de stat care este obigat să respecte statul al cărui președinte este.
Am ieșit din cel de-al doilea război mondial, orfani, rupți de Patria-Mamă, România. Iar timp de decenii ni s-a spus că am fost ”eliberați” și, încet-încet, ne-am îndrăgostit de așa-zisul ”eliberator”. Sute de mii de moldoveni, copii, adulți, bătrâni, au fost deportați în Siberii de gheață, iar atunci când au revenit acasă, majoritatea populației le-au întors spatele. Nimeni nu a avut interesul să investească în copii, în educație, pentru că, la urma urmei, nici nu aveam de unde renaște. Scopul sovieticilor a fost să creeze un stat nou și un popor nou, poporul sovietic. În mare parte le-a reușit, iar dovada în acest sens sunt zilele de 9 mai în R. Moldova, din fiecare an de la Independență încoace. Cel mai grav este că nici acum nimeni nu este interesat să investească în generația tânără, să îi crească în demnitate și respect față de neam. E o dramă pe care o trăim în continuu, iar capătul încă nu se vede…
Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog și să se înscrie în grupul Vocea diasporei.
Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu