Cum l-a ajutat președintele imaginar Holoborodko pe actorul de comedie Zelenski să câștige primul tur al alegerilor prezidențiale din Ucraina
După prima rundă de alegeri prezidențiale din Ucraina de săptămâna aceasta, Vladimir Zelenski, un actor popular, și Petro Poroshenko, actualul președinte al țării, au ocupat primele două locuri. Următorul președinte al Ucrainei va fi fie Poroshenko, fie aler ego-ul lui Zelenski, Vasyl Holoborodko, se arată într-un articol publicat de Foreign Policy, citat de g4media.ro.
Asemeni lui Zelenski, care nu a fost niciodată interesat de treburile politice până nu a decis să candideze, Holoborodko știe puține despre politică, economie sau relații internaționale. În serial, refuză să rostească discursul inaugural pe care consilierii săi i l-au scris deoarece nu vrea să facă nicio promisiune „pentru că ar fi necinstit și nu cunosc încă suficiente”. În fața publicului își ia angajamentul că va acționa „numai în așa fel încât să nu îmi fie rușine să mă uit în ochii copiilor mei”. Următoarele două sezoane în care este președinte sunt dominate de o serie de confruntări, de cele mai multe ori amuzante, cu o birocrație refractară, cu consultanți slugarnici și cu o corupție care este în culme.
Dacă serialul este, așa cum unul dintre susținătorii canadieni ai lui Zelenski a scris, „un ghid al reformei, atunci suporterii săi ar trebui să fie îngrijorați. În cel mai bun caz, nu se pot aștepta la nimic altceva decât la doi ani de eșecuri. În cel mai rău caz, și-ar putea vedea țara dizolvată, iar pe președintele ei la închisoare. La finalul sezonului doi, eforturile lui Holoborodko i-au adus suficienți dușmani încât să piardă alegerile. În al treilea sezon, o grupare de naționaliști ucrainieni (care au sloganul „Libertatea, Numele de familie, Țara”) pun la cale o lovitură de stat și îl arestează. La un moment dat unul dintre uzurpatori, în timp ce îi cere unui deținut să-și dezvăluie numele de familie (și, astfel, naționalitatea), spune că „Ucraina nu este pentru oricine”, așa că „Închisorile din Ucraina vor închide numai patrioți”.
Dar de neiertat este absența din serial a președintelui rus Vladimir Putin. În acest univers alterat, Crimea și Donbas nu sunt ocupate. Nu există niciun război și niciun mort. Nu există nicio mențiune cu privire la încercările Rusiei de a zdrobi independența Ucrainei din 1991. Această absență curioasă sugerează că Zelenski, care este producătorul executiv al serialului, nu are nicio idee cum să gestioneze o amenințare existențială reală la adresa Ucrainei sau, și mai rău, că nu crede că această amenințare există.
Întrebarea este însă: vor opta ucrainienii pentru o fantezie sau vor decide că actuala realitate este suficient de bună?
Continuarea articolului o găsiți pe g4media.ro.