Coșmarul celor 100 de angajați de la Cernobîl, aflați de 12 zile sub controlul armatei ruse

Peste 100 de muncitori de la centrala nucleară de la Cernobîl din Ucraina, locul celui mai mare dezastru nuclear din lume, sunt blocați acolo de mai bine de 12 zile după ce forțele ruse au luat controlul asupra centralei, în prima zi a invaziei, relatează BBC.

Alți 200 de membri ai gărzii ucrainene, care se ocupau de securitate la momentul atacului, rămân de asemenea captivi.

Muncitorii continuă să-și îndeplinească sarcinile și, potrivit informațiilor disponibile,  atmosfera este calmă, dar condițiile din interior sunt dificile, iar alimentele și medicamentele sunt limitate.

Există, de asemenea, îngrijorări tot mai mari că stresul le-ar putea afecta capacitatea de a-și îndeplini în siguranță sarcinile.

Soldații ruși se află acum în zona de excludere de la Cernobîlul și au înconjurat perimetrul uzinei.

Rusia spune că a securizat situl împreună cu garda națională ucraineană, dar Ucraina contestă acest lucru și spune că trupele ruse dețin controlul deplin.

Ruda unuia dintre muncitorii blocați la fabrică – al cărui nume nu este făcut public din motive de siguranță – a declarat pentru BBC, citat de digi24.ro, că partea rusă este dispusă să-i lase să-și schimbe turele, dar că nu le poate garanta siguranța în drum spre casă, nici a angajaților care călătoresc pentru a le lua locul.

Trenul dintre Slavutici și Cernobîl trece și prin Belarus, un important aliat al Rusiei

Deși nu mai este o centrală funcțională, Cernobîl nu a fost niciodată complet abandonată și necesită în continuare un management constant. De fapt, după ce reactorul patru a explodat în urmă cu 36 de ani, celelalte reactoare ale sale au continuat să funcționeze câțiva ani, iar un oraș întreg – Slavutici – a fost construit pentru a găzdui muncitorii care au fost evacuați după accident.

În prezent, la sit mai lucrează aproximativ 2.400 de oameni: cercetători, tehnicieni, bucătari, medici și personal auxiliar, plus membri ai gărzii naționale.

În vremuri normale, muncitorii luau trenul din Slavutici la începutul schimbului și se întorceau acasă după aceea. Dar pentru angajații care erau acolo când au invadat rușii, totul s-a schimbat brusc – au fost nevoiți să locuiască acolo.

„Situația este complicată și tensionată. Le este greu din punct de vedere moral, psihologic și fizic”, a spus Iuri Fomicev, primarul orașului Slavutici, pentru BBC.

Angajații au ceva de mâncare la fața locului, dar pentru că nu știu cât timp vor sta acolo, se limitează la o masă pe zi (pregătită de bucătari care sunt și ei blocați acolo), iar mâncarea constă în principal din pâine și terci.

Duminică, armata rusă a oferit alimente, dar muncitorii ucraineni le-au refuzat, spunând că este o mișcare de propagandă.

Situl nu este amenajat pentru dormit, așa că au fost create cămine temporare. Oamenii dorm pe paturi și mese de campanie, alții pe podea. Pentru a avea și timp liber, muncitorii s-au împărțit în schimburi, un grup lucrând în timp ce altul se odihnește.

Pentru familiile angajaților din apropiere de Slavutici, este o perioadă dificilă.

„Unii dintre angajați au nevoie de medicamente care sunt limitate la fabrică și asta îngrijorează rudele și mai mult”, a spus Fomicev.

„Trebuie să le spunem că în prezent nu există o modalitate sigură de a scoate muncitorii de acolo”, a adăugat el.

Articole similare
Comentarii