Concursul de Nuvele Francofone: Iată cine sunt finaliștii

Cele 30 de nuvele ale liceenilor din R. Moldova înscrise la Concursul de Nuvele Francofone, organizat în Franța la inițiativa Asociației ”Lire a Saint-Etienne” au trecut de evaluarea riguroasă a juriului din Saint-Etienne (Franța). Din cele 30 de nuvele, au fost selectate 4 care au fost transmise pentru evaluare juriului de la Paris.

Marele sau marea câștigătoare a concursului va fi cunoscut(ă) la mijlocul lunii iunie.

Anul acesta am fost onorată să fac parte din juriul din Saint-Etienne și să apreciez la justa valoare nuvelele elevilor moldoveni. A fost o experiență inedită pentru mine. Nuvele au avut subiecte diferite, originale, care reflectă ca într-o oglindă societatea în care trăim. Am apreciat enorm efortul liceenilor de a scrie într-o limbă străină, de a exprima emoții și gânduri într-o limbă care nu îți este maternă, ceea ce nu este deloc ușor. Dar ei s-au descurcat cu brio.

Pe 6 mai membrii juriului din Saint-Etienne s-au întrunit și au selectat, potrivit punctajului acumulat, 4 cele mai bune nuvele.

Așadar, iată care sunt cele 4 finaliste ale concursului, nuvelele cărora au plecat la Paris pentru jurizare:
1. Daniela Arseni, Liceul “Natalia Dadiani”, Chișinău, profesoară – Tatiana Țurcan
2. Laura Stoica, Liceul “Natalia Dadiani”, Chișinău, profesoară – Tatiana Țurcan
3. Valeria Babici, Liceul “Vasile Alecsandri”, Ungheni, profesoară – Galina Berbeu
4. Olivia Grădinaru, Liceul “Mihai Berezovschi”, Chișinău – profesoară – Irina Adam

Doar una dintre ele va câștiga marele premiu și o vizită în Franța, în orașul Saint-Etienne.

ER NEWS menționează că deja de cinci ani la Concursul de nuvele francofone pot participa și elevi din R. Moldova, grație Asociației ”Prietenii Moldovei” din regiunea Auvergne-Rhone-Alpes care se implică plenar în organizarea concursului. Tot Asociația ”Prietenii Moldovei” (la care am aderat acum jumătate de an) oferă marele premiu – o vizită de câteva zile în orașul francez Saint-Etienne.

Mai jos găsiți un interviu video cu laureata Concursului de Nuvele Francofone din 2018, Sanda Malic care împreună cu profesoara sa de limbă franceză, Tatiana Țurcan au avut parte de o vacanță în Franța, în orașul Saint-Etienne.

Articole similare
Comentarii