Conațională din Italia, la un pas de moarte după ce a avut curajul să înfrunte nepoții unui mare lider mafiot

O româncă, angajata unui bar din San Cipriano D’Aversa, Italia, a fost la un pas de moarte, după ce a avut curajul să înfrunte doi frați gemeni care sunt nepoții unui mare lider mafiot.

Alessio și Vincenzo de Falco, ambii de 18 ani, au pătruns în localul în care lucra românca și au băut mai multe beri. Conform La Repubblica, citată de observator.tv, cei doi au transmis româncei că nu au de gând să plătească berile, moment în care femeia și-a pierdut cumpătul și i-a luat la rost pe băieți.

Probabil, nu a știut că aceștia sunt nepoții lui Vincenzo de Falco, mare șef al clanului Casalesi din Camorra. Băieții au considerat că izbucnirea femeii este o lipsă de respect la adresa lor așa că au luat-o la bătaie. Au tras-o de păr pe româncă și au dat-o cu capul de tejghea de mai multe ori.

Ba chiar se pregăteau să scoată un pistol în momentul în care un tunisian a intervenit în conflict și s-a oferit să achite consumația băieților pentru a aplana disputa.

Românca a fost transportată la spital și s-a stabilit că are nevoie de 6 zile de îngrijiri medicale.

În schimb, gemenii de Falco au fost puși sub acuzare pentru tentativă de șantaj și vătămare corporală și au fost plasați în arest la domiciliu.

Articole similare
Comentarii