Editorial Elena Robu
În acești doi ani și jumătate de când sunt stabilită în Franța, nu de puține ori mi-a fost dat să explic în cele mai mici detalii cine sunt și de unde vin. De regulă, când spun că sunt originară din R. Moldova, unii se situează rapid pe hartă și îmi aruncă replica: ”Sunteți ruși?”, alții nu se situează atât de repede pe hartă și confundă Moldova cu Maldive.
Și unora și altora le spun că sunt româncă, iar faptul că sunt originară din R. Moldova este consecința unui pact între Stalin și Hitler prin care a fost creat artificial statul R. Moldova și poporul moldovenesc. Le spun că acest teritoriul al R. Moldova a fost parte a României mari, dar acum suntem un popor separat în două țări. Le spune că vorbim aceeași limbă, limba română, că avem aceeași istorie, aceeași cultură, aceleași tradiții românești.
Dar cunosc cetățeni ai R. Moldova care se consideră alt popor decât cel românesc, care spun că vorbesc limba moldovenească și uneori admit că sunt ruși, care spun că sunt în relații excelente cu Rusia.
Într-un sondaj realizat pe grupul Vocea Diasporei de pe Facebook, membrii acestuia au fost întrebați cum se identifică în diaspora. Cei mai mulți, adică 75 de respondenți au spus că se identifică români, alți 35 – români din Moldova, alți 24 – moldoveni. Tendința este clară și bună. Însă?!
Este destul de complicat când oamenii nu au o identitate proprie, când nu știu ce limbă vorbesc, când ignoră realitățile istorice. Francezul știe că e francez, germanul știe că e german, italianul știe că este italian, americanul știe că este american. Noi de ce nu știm cine suntem? De ce ne este atât de greu să acceptăm niște realități. De ce ne negăm propriul neam? De gândit…