Capitala niciodată nu a fost a comuniștilor, nici a socialiștilor. Chișinăul rezistă și poate deveni bastionul care să fisureze actuala guvernare, dacă liderul PPDA câștigă turul doi de scrutin în Chișinău. Are toate șansele.
E adevărat, Andrei Năstase va avea cumva mâinile legate la primărie, pentru că multe din promisiunile făcute nu vor fi susținute de Consiliul Municipal Chișinău și prin urmare nu vor fi îndeplinite. Dar ce se poate de făcut este de organizat concursuri publice pentru funcții în primărie, de numit alți viceprimari, de scos de sub masă toate documentele, dosarele, autorizațiile ilegale. Se poate demonta corupția de la primărie, pot fi demiși toți funcționarii care nu își pun semnătura pe documente fără un plic cu niscaiva ”bănuți”. Da, justiția îi poate restabili în funcții, așa cum s-a mai întâmplat, dar cel puțin se poate încerca.
Oamenii cu siguranță vor avea așteptări foarte mari, așa cum e firesc să fie și așa cum s-a întâmplat de fiecare dată. Dar, să fim realiști, fără un Conisliul Municipal care să fie favorabil primarului și fără o conlucrare cu autoritățile centrale, primarul Chișinăului nu poate realiza atât cât își dorește cetățeanul.
Acum despre alte surprize ale acestor alegeri: rezultatele pentru candidatul PL, Valeriu Munteanu sunt de-a dreptul catastrofice, în condițiile în care în 2007, Dorin Chirtoacă ajungea la primăria Chișinău cu 60% din voturile chișinăuenilor. Oare cum a reușit PL în câțiva ani să piardă atât de mult din electorat?!
O altă surpriză este candidatul PUN, Constantin Codreanu, care a acumulat un scor mai mare față de un alt unionist, Valeriu Munteanu. Putem să îi urăm succes în drumul său politic. Pentru politician, a fost primul test electoral acasă.
O ultimă întrebare care se impune ca urmare a rezultatelor alegerilor. Cum se întâmplă că majoritatea candidaților înscriși în cursă au acumulat mai puține voturi decât semnăturile necesare pentru a se înscrie în alegeri, adică mai puțin de 10 000 de voturi. Ori omul a semnat pentru candidat, dar nu l-a votat, ori au fost fraudate semnăturile. Dar o problemă cu siguranță este și trebuie pusă în discuție.
Așa sau altfel, alegerile de azi din Chișinău au redat o minimă speranță oamenilor că lucrurile se pot schimba.
Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog și să se înscrie în grupul Vocea diasporei.
Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu