În contextul discuțiilor despre cei 25 de ani de independență a R. Moldova, deputatul din primul Parlament, Alecu Reniță, a vorbit la emisiunea Alb&Negru de la UNIMEDIA, despre entuziasmul pe care l-au avut unioniștii în 1991, dar și despre profunda dezamăgire care a urmat mai apoi.
Chiar și după 25 de ani, ne întrebăm ce ne lipsește că să facem să dispară frontiera de pe Prut. Dar, probabil, ceva ne lipsește… Salvarea este în tănăra generație. Dar unde este tânăra generație?!
Iată aici, câteva declarații pe care le-a făcut unul dintre cei mai activi deputați din primul Parlament, Alecu Reniță, la emisiunea Alb&Negru:
*Eram un grup de 27 de deputați care în acea zi de 27 august 1991 am stat foarte mult la îndoială pentru că am vrut să facem o Declarație de unire și nu una de independență.
*Tot ce a urmat după 1985 a avut o anumită logică a evenimentelor. Dacă ne gândim la marile mișcări ale populației la recăpătarea drepturilor fundamentale, toate se înscriu într-un urcuș cu un demers foarte clar către Moscova că noi dorim să ne desprindem de ei.
*Și cei de la București și cei de la Chișinău erau legați de Moscova, pe atunci. M-a durut când am citit în arhive discuțiile mai camuflate dintre trimisul lui Iliescu la Moscova în care Iliescu îl ruga pe Gorbaciov să potolească pe naționaliștii de la Chișinău, fiindcă ei creează probleme. Din conducerea de vârf la Chișinău, doar președintele Parlamentului, Alexandru Moșanu, era pe ideea unionistă. Nu pot să spun că am certitudinea președintelui Mircea Snegur care a susținut deschis independența, care a spus că mai întâi independența și apoi a urmat fraza lui celebră: „Atunci când va veni unirea vă voi spune când se va coace”.
*Ar putea și dl Snegur și dl Iliescu să pună pentru istorie o rugăminte ca acele discuții ale lor să devină publice. Sunt sigur că s-au discutat nu o singură dată despre problemele de reîntregire.
*Dacă ne reușea să facem reîntregirea, astăzi acest teritoriu nu ajungea în halul în care se află, azi eram în UE și NATO, iar această populație nu ar fi fost una de fugari.
*Îmi amintesc foarte bine cum tremurau anumiți deputați, nu erau amenințați, dar cetățeanul sovietic se autocenzura. Această duplicitate, ipocrizie a ajuns și la deputați.
*Aveam convingerea că nu se va usca cerneala pe Declarația de independență și se va trece la următorul pas și vom face Declarația de reîntregire a națiunii române. Eram sigur de asta.
*Declanșarea războiului de către Rusia pe teritoriul nostru a oprit acest proces. Dacă nu se organiza acel război în 1992 de către serviciile speciale și nomenclatura comunistă rămas aici, noi am fi către următorul pas și în 1992-1993 să se producă unirea.
*Basarabenii nu prea au primit cadouri de la Est. Singurele cadouri de la Moscova au fost comunismul, foametea programată, deportările și lupta cu naționalismul.
*Aici populația era total analfabetă la 1918, după 106 ani de ocupație țaristă. În perioada 1918-1940 unde nu era nicio școală primară în limba română, în Basarabia, s-au deschis 2648 de școli primare cu peste 7000 de învățători și peste 350 de mii de elevi care au învățat.
*În 106 ani de ocupație țaristă s-au făcut doar 100 km de drumuri pavate sau pietruite, iar între 1918-1940 s-au construit peste 1100 km și peste 4000 de poduri. Toate s-au făcut doar în 22 de ani. Azi am fi fost cu totul alții.
*Cel mai rău lucru care se produce aici este demoralizarea acestei populații. Ni s-au creat complexele de inferioritate. Avem aceste mentalități de om învins.
*Această generație pe care noi o așteptăm și mizăm foarte mult vedem că atunci când își face primele cucuie în viață caută o altă țară, se duc în altă parte. De multe ori nu trec doar Prutul, dar ajung la Paris, Sena, Gibraltar. Generația tânără o găsim în alte țări, nu la noi. Nu împărtășesc acest model și am zis că nu o să-le placă multora.
*Este foarte ușor să te duci într-o țară construită de un popor ca nemții. Mulți preferă să stea într-un vagonaș la marginea Parisului, decât să vină să își facă propria casă aici la Chișinău.
*Fraților, de ce nu faceți presiuni asupra instituțiilor europene ca să aveți măcar dreptul la votul electronic. În aceste acorduri legate de bani, se putea, sub presiunea tineretului nostru din țările europene să se prevadă dreptul la alegeri, ca ei să participe la viața politică de aici. Diasporele altor țări sunt foarte puternice. Protestele nu sunt întotdeauna cele mai eficiente.
*Nu că este trist, este foarte trist. Este foarte greu să mergi prin satele moldovenești și să te simți parte din acest pământ și să vezi ce se întâmplă. Până la urmă sunt părinții noștri, frații noștri. Eu chiar mă întreb cum poți să ții oamenii ăștia cu 700 de lei și să faci prăpădul ăsta în sistemul bancar. Nu mai este acel racket când trimitea 2-3 polițiști și…acum au intrat direct în bancă. Este o performanță uriașă. Tu muncești, îți pui banii la bancă, dar banca a falimentat și îți falimentează întreaga construcție pe care ai făcut-o. Eu îmi amintesc anii 90.
*Eu am fost ales deputat pe circumscripții. Una e să fii pe liste de partid și să te ascunzi după un lider și alta este să fii ales pe circumscripție. Acum deputații sunt proprietatea liderilor.
*Peste 10 ani vreau să văd Moldova în cadrul României, așa cum a gândit-o Dumnezeu. Real, totul depinde de generația tânără. Noi am făcut câțiva pași importanți. A mai rămas ultimul pas. Suntem la ultimul capitol, nu se poate să ne înecăm la mal. Suntem chiar lângă mal. Fraților, ce ne lipsește ca să dispară această frontieră de pe Prut.