Câți români sunt înregistrați la Securitatea Socială din Spania
Numărul de străini înregistrați la Securitatea Socială (Seguridad Social) în Spania a crescut cu circa 132.000 în 2019, adică 6,6 la sută în plus față de 2018, așa încât numărul total al imigranților care muncesc și plătesc contribuții la asigurări sociale a ajuns la un record de 2,12 milioane, arată datele de la Ministerul Muncii, transmite ziarulromanesc.es.
Este al șaselea an consecutiv în care crește înregistrarea străinilor. În 2018 și 2017, numărul contribuabililor străini a crescut cu 155.000, respectiv 126.000.
Unul din trei membri noi din 2019 era străin.
Din totalul afiliaților străini la Securitatea Socială, 1,2 milioane provin din țări din afara Uniunii Europene, iar restul din țări comunitare.
Cele mai numeroase grupuri provin din România (341.530), Maroc (268.239), Italia (126.151) și China (108.945). Acestea sunt urmate de lucrători originari din Columbia (75.427), Ecuador (72.908), Regatul Unit (68.472), Venezuela (66.901) și Bulgaria (59.970).
Trebuie precizat aici că numărul total al românilor din Spania include şi cetăţeni ai R. Moldova care dețin şi cetățenie română. Însă un număr exact al basarabenilor din Spania nu a fost furnizat.
În privința comunităților autonome, Catalonia și Madrid au continuat să concentreze patru din zece străini afiliați la Securitatea Socială la sfârșitul anului 2019, având în total 44,9% din numărul total de imigranți angajați.
Concret, Catalonia a avut 511.293 de străini care au cotizat la asigurările sociale, în timp ce la Madrid cifra a fost de 443.654 (dintre care 76.000 români).
Comunitățile cu cea mai mică prezență a imigranților la securitatea socială la sfârșitul anului 2019 au fost Cantabria, cu 12.608 contribuabili, Extremadura (13.008) și Asturias (14.775).