Ajunul Crăciunului în R. Moldova readuce de fiecare dată întrebarea care nici până acum nu a fost rezolvată și anume: de ce continuăm să sărbătorim Crăciunul diferit de restul Europei? Ce avem la ziua de azi? Două zile pentru sărbătorirea Crăciunului: pe 25 decembrie, în majoritatea bisericilor ortodoxe din lume și pe 7 ianuarie în doar câteva biserici ortodoxe din lume.
Cum am ajuns la această situație? Este nevoie să ne uităm în trecut, pentru a înțelege de ce am ajuns în această situație.
Am găsit pe site-ul crestinortodox.ro o explicație destul de simplă, pe care o împart aici.
Înainte de Hristos existau două sisteme de calculare a timpului unui an: unul al egiptenilor de 365 de zile și altul al romanilor de 355 de zile. După această constatare, s-a simtit nevoia de îndreptare a lor și a punerii lor în acord cu calendarul ceresc. Astfel, imparatul roman Iuliu Cezar, în anul 46 i.Hr., adopta sistemul de calcul egiptean, sistem care s-a numit „calendarul iulian”. Acest calendar a fost folosit de întreaga creștinătate, timp de 15 secole. Și tot de calendarul iulian s-au servit și Sfinții Părinți la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Paștilor.
Deoarece între calculul calendarului iulian de 365 de zile și 6 ore și cel al calendarului solar de 365 zile, 5 ore, 43 minute si 46 secunde rezulta anual o diferenta de 11 minute si 14 secunde, s-a ajuns dupa 330 de ani la o diferență de trei zile (cu cât a ramas în urma calendarul iulian).
Astfel că, în vremea Sinodului I Ecumenic, echinocțiul de primavară se afla la 21 martie în loc de 24 martie, cât a fost în anul 46 i.Hr., când împăratul Iuliu Cezar a îndreptat calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare în calcularea datei Paștilor, ziua de 21 martie, când a fost atunci echinocțiul de primăvară.
Specialiștii astronomi au constatat că, și după aceea, din 123 în 123 de ani echinocțiul de primăvară retrogradează cu o zi. Acest lucru fiind constatat de-a lungul secolelor, învățatii vremii – în Răsărit ca și în Apus – au sesizat faptul și au propus conducătorilor Bisericii îndreptarea calendarului, pentru că tabelele pascale nu mai corespundeau cu ziua lunii pline astronomice.
La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut o reformă, suprimând zece zile din calendar, astfel încât data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit „gregorian” sau „stilul nou”.
Adoptarea calendarului de Bisericile ortodoxe autocefale
La Consfătuirea interortodoxă de la Constantinopol (1923) n-au participat, însa, toate Bisericile Ortodoxe autocefale sau naționale. De aceea, îndreptarea calendarului adoptată aici a rămas să fie introdusă de fiecare Biserică Ortodoxă la data pe care o va crede potrivit, pentru a nu da nastere la tulburări.
Convinse de necesitatea îndreptării calendarului, din 1924 cele mai multe Biserici Ortodoxe au adoptat acest calendar astfel: Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (1924), Patriarhia Antiohiei (1924), Patriarhia Alexandriei (1928), Arhiepiscopia Ciprului (1924), Biserica Greciei (1924) și Biserica Ortodoxă Româna (1924), socotind ziua de 1 octombrie drept 14 octombrie, sărind peste cele 13 zile cu care rămăsese în urmă calendarul iulian, Biserica Gruziei, Biserica Ortodoxă din Polonia (1924), Biserica Ortodoxă din Cehoslovacia (1951), Biserica Ortodoxă din Finlanda (1917, cu aprobarea Bisericii Ruse), Biserica Ortodoxă Bulgară (1968).
Au rămas, însă, câteva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian neîndreptat, ca: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă și Biserica Sârbă, precum și Mănăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepția Vatopedului, care se numesc „pe stil vechi”, pentru că prăznuiesc Paștele și toate sărbătorile după vechiul calendar, adică după „stilul vechi”.
***
Iată această mică incursiune în istorie care sper să dezlege mai multe întrebări și fiecare dintre noi să ne răspundem la întrebarea când și cum să sărbătorim Crăciunul.
Să aveți parte de sărbători luminate alături de cei dragi!
Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu