Țările cele mai sărace din lume vor suferi tot mai mult de cancer. Un nou raport OMS estimează că, în următorii 20 de ani, cazurile de cancer vor crește cu 80% în țările cu venituri mici și mijlocii. Și asta, în mare parte din cauza faptului că nu există suficiente investiții în prevenirea și tratamentul cancerului, transmite ER NEWS citând euronews.com.
Potrivit responsabililor OMS, una din cinci persoane va dezvolta cancer în timpul vieții lor. Prin extensie, fiecare familie este probabil să fie afectată de această boală, care este cauza morții a aproximativ zece milioane de oameni în fiecare an. În același timp, unul din șase decese se produce din cauza cancerului.
În țările bogate, eficacitatea tratamentelor a permis o scădere cu 20% a mortalității între anii 2000 – 2015.
În prezent, în Europa sunt diagnosticate cu cancer 3,5 milioane de persoane, iar numărul acestora este estimat să crească la 4,3 milioane până în 2035.
Așadar, tendințele sunt înspăimântătoare și afectează direct și R. Moldova, o țară săracă, cu un sistem al sănătății la pământ și cu o lipsă acută de medici.
În 2018, în R. Moldova peste 10 mii de persoane s-au îmbolnăvit de cancer.
Dintre acestea puțin peste 50% au fost femei. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, cea mai răspândită formă de cancer este cel mamar.
Pentru a preveni cancerul, organizaţia Europe Against Cancer a elaborat „Codul anticancer”:
— Nu fumaţi. Dacă eşti fumător, renunţă la acest obicei sau nu fuma în prezenţa nefumătorilor.
— Evitaţi obezitatea. Întreprindeţi activităţi fizice în fiecare zi (recomandat este efortul mediu, minimum 30 de minute).
— Consumaţi zilnic legume, fructe şi cereale. Limitaţi consumul de alimente conţinând grăsimi animale, precum şi consumul de alcool.
— Evitaţi expunerea excesivă la radiaţiile solare.
— Urmaţi măsuri de igienă stricte şi evitaţi expunerea la substanţele carcinogene cunoscute.
— Consultaţi imediat medicul dacă descoperiţi prezenţa unui nodul, a unei plăgi care nu se vindecă (inclusiv în cavitatea bucală) sau dacă un nev pigmentar (aluniţă) îşi modifică forma, dimensiunea şi culoarea.
— Consultaţi imediat medicul dacă tusea persistă sau se schimbă, dacă apare o modificare a vocii, tulburări de tranzit intestinal sau urinar sau dacă aţi scăzut în greutate rapid şi inexplicabil.
— După vârsta de 50 de ani participaţi la programele de screening pentru cancerul colo-rectal.
— Participaţi la programele de vaccinare împotriva virusului hepatic B. Pentru femei: după începerea vieţii sexuale efectuaţi anual un control ginecologic. Participaţi la programele de screening pentru cancerul de col uterin sau cervical după vârsta de 25 de ani şi pentru cancer mamar după vârsta de 50 de ani.