Atacuri în Sri Lanka: bilanţul a crescut la 359 de morţi. O nouă explozie în Colombo

Poliţia din Sri Lanka a anunţat miercuri că a procedat la o explozie controlată a unui scuter suspect parcat în apropiere de popularul cinematograf Savoy din capitala ţării, Colombo, relatează agenţia Reuters. Potrivit sursei, nu erau explozibili în vehicul.

Măsura poliţiei survine în contextul atentatelor sinucigaşe care au avut loc duminică în biserici din Negombo, Batticaloa şi Colombo şi în trei hoteluri de cinci stele din capitala srilankeză, atacuri revendicate de gruparea Stat Islamic (SI).

Potrivit unui nou bilanţ difuzat de poliţie şi citat de DPA, numărul morţilor a ajuns la 359, după ce mulţi dintre răniţi au decedat ca urmare a rănilor. Alţi peste 400 de răniţi se află în continuare în spital, dintre care unii în stare critică, transmite stirileprotv.ro.

Articole similare
Comentarii