Analist politic din România despre alegerile parlamentare din R. Moldova: ”Orheiul poate deveni Timișoara regimului Plahotniuc”

Analist politic din România despre alegerile parlamentare din R. Moldova: ”Duminica, 24 februarie, românii vor privi consternati (a câta oară?) cum, în republica de peste Prut, de mult-disparuta Uniune Sovietică se luptă cu la-fel-de-departata Uniune Europeană”, își începe analiza Petrișor Peiu, coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN).

Potrivit expertului, ”niciun cuvânt despre Romania nu se va auzi rostit la aceste alegeri. Romania primește, de fapt, răsplata pentru ceea ce a construit cu trudă în ultimii 10 ani, de la istorica alungare a lui Voronin din anul 2009. Adică pentru comicăria cu „susținerea integrării europene” a unui stat stăpânit de cleptocrație și despotism”.

Aceste alegeri sunt dirijate, cu aprobarea și sprijinul Guvernului de la București, de către deținătorul puterii absolute de la Chișinău. Acesta este arbitrul unui meci de șah, deși el joacă „cu negrele” și controlează în plus și turele și nebunii albului, mai spune în analiza sa, Petrișor Peiu.

Plahotniuc stăpânește atât partidul de guvernământ (Partidul Democrat), cât și partidul opoziției pro-ruse (Partidul socialiștilor), dar încurajează și jucători minori precum Partidul Șor sau Partidul Nostru (al fugarului Renato Usatii).

Adevărata Opoziție, înghesuită și hărțuită, nu este sprijinită de nimeni în mod real, cu excepția liberalilor lui Ludovic Orban, care s-a deplasat în mai multe rânduri la Chișinău și care face lobby pentru Blocul ACUM în cadrul Partidului Popular European.

Astfel încât, blocul ACUM, condus de către Maia Sandu și Andrei Năstase, are de înfruntat atât șicanele autorităților și vânătoarea online și TV (declanșată de o armată bine hrănită de troli), cât și indiferența Occidentului (sătul de a aștepta o minune la Chișinău) și ostilitatea Bucureștiului.

Nu a existat, probabil, decât în 2005 o conjunctură atât de urât mirositoare la niște alegeri din Republica Moldova

Analistul mai crede că intrarea unionistului Valeriu Munteanu în lupta împotriva lui Șor a adus Orheiul în centrul bătăliei politice de pe 24 februarie, pentru viitorul populației dintre Prut și Nistru. Orheiul poate deveni, la 24 februarie 2019, Timișoara Republicii Moldova, locul de unde să reînceapă istoria și de unde să triumfe dreptatea.

Continuarea analizei o puteți citi aici.

Articole similare
Comentarii