Vrei să te căsătorești prin Skype? În Italia este posibil, procedura poate fi recunoscută de autorități

Este căsătoria efectuată între o persoană cu cetățenie italiană și o persoană nerezidentă în Italia, oficiată prin mijloace electronice de comunicare audio și/sau video, recunoscută de autoritățile din această țară? O decizie a Curții Supreme de Casație a stabilit că da, dar în anumite condiții, scrie gazetaromaneasca.com.

În Italia, Curtea Supremă de Casație a stabilit că o căsătorie oficiată prin intermediul unui program de videoconferințe este recunoscută pe deplin de către statul italian.

Cum poate fi recunoscută o asemenea căsătorie

O asemenea căsătorie a fost oficiată între o femeie din Italia și un cetățean străin cu domiciliul în Pakistan. Căsătoria a avut loc în septembrie 2012 și a fost recunoscută în foarte scurt timp de către autoritățile pakistaneze.

Legislația pakistaneză permite recunoașterea unei căsătorii încheiate prin mijloace electronice, însă doar dacă respectă anumite condiții, și anume:

  • ginerele trebuie să fie prezent fizic la oficierea căsătoriei;
  • căsătoria să fie oficiată de către autoritățile pakistaneze;
  • să aibă martori.

Căsătoria oficiată în septembrie 2012 a îndeplinit toate aceste condiții, astfel că ea a fost recunoscută de către autoritățile pakistaneze în decurs de aproximativ o lună. Mireasa a participat prin intermediul mijloacelor electronice, și anume printr-o videoconferință.

După ce căsătoria a fost recunoscută de autoritățile pakistaneze, cuplul a încercat să convingă și autoritățile din Italia să facă același lucru, dar căsătoria lor nu a fost recunoscută și de acestea. Oficiul stării civile din localitea de domiciliu din Italia a refuzat recunoașterea căsătoriei din cauza “modalității de oficiere a căsătoriei”, considerând că aceasta este contrară normelor stării civile.

Femeia a solicitat recunoașterea căsătoriei în instanță, unde i s-a dat câștig de cauză. Ministerul de Interne din Italia a făcut apel la Curtea de Casație, iar Curtea a decis tot în favoarea femeii.

Această căsătorie a fost recunoscută în Italia pentru că ea fusese recunoscută ca fiind valabilă în Pakistan.

Când acest tip de căsătorie este recunoscut de către autoritățile din Italia

Decizia Curții de Casație din Italia se bazează pe textul Legii nr. 188/1995, care stipulează că, în dreptul internațional privat, o căsătorie este valabilă “dacă este considerată ca atare de legile statului în care a avut loc căsătoria”. În ciuda celor prezentate mai sus, statul italian nu permite recunoașterea directă și necondiționată a căsătoriilor desfășurate prin intermediul unei conferințe video.

Există, totuși, posibilitatea de a oficia o căsătorie fără ca unul dintre cei doi miri să fie prezenți fizic la ceremonia care se desfășoară în Italia, dar doar dacă există o împuternicire realizată în acest scop. Este cazul în care unul dintre soți se află în misiune militară într-o țară străină sau în cazul în care are reședința în străinătateși nu poate, din motive întemeiate, să ajungă în Italia.

Articole similare
Comentarii