Votul mixt scoate mii de oameni în stradă

Recent scriam despre victoria covârșitoare a partidului premierului maghiar Viktor Orban în alegerile din 8 aprilie care s-au desfășurat în baza sistemului electoral mixt. Politologii vorbeau comentând rezultatele alegerilor că un asemenea sistem a favorizat victoria lui Orban.

Iată că aceste rezultate ale unor alegeri bazate pe sistemul electoral mixt au scos în stradă, la Budapesta, mii de unguri. Organizatorii protestelor au vorbit despre un sistem electoral necinstit care i-a oferit prim-ministrului Viktor Orban o victorie covârşitoare după „o campanie a urii” faţă de migranţi.

Printre revendicările protestatarilor s-a numărat renumărarea voturilor, o presă liberă, o nouă lege electorală, precum şi o cooperare mai eficientă a partidelor de opoziţie.

În R. Moldova alegerile parlamentare urmează să aibă loc la sfârșitul toamnei din acest an. Acestea se vor desfășura în baza unui sistem electoral mixt, votat în Parlament, în vara anului 2017 de către deputații PD și PSRM. Comisia de la Veneția, partenerii europeni, partidele de opoziție din R. Moldova au cerut în repetate rânduri ca guvernarea să renunțe la aceste schimbări electorale, pentru că ”trezesc îngrijorări serioase și se poate dovedi că au mai multe neajunsuri”. Comisia de la Veneția consideră că votul mixt va spori vulnerabilitatea în rândul parlamentarilor faţă de interesele grupurilor de afaceri.

Care va fi comportamentul alegătorilor moldoveni este greu de spus, dar guvernarea de la Chișinău ar putea renunța la un asemenea sistem care iată trezește nemulțumirea maselor în alte țări și care se dovedește a fi injust pentru realitățile din R. Moldova.

Sistemul mixt işi arată imperfecţiunile într-un stat european, precum Ungaria, care are deja o istorie de democraţie şi care totuşi a scos mii de oameni în stradă, ce să aşteptăm de la aşa un sistem în Republica Moldova, într-un stat capturat, unde ne-democraţia, lipsa unui sistem de justiţie şi o încălcare a libertăţilor fundamentale sunt la ordinea zilei?

Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog și să se înscrie în grupul Vocea diasporei.

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Articole similare
Comentarii