(VIDEO) Românul fără cetățenie română din Transcarpatia, Ucraina, Ion Botoș: ”Autoritățile române ne spun doar povești, își rup cămașa de pe ei cât de tare ne iubesc, dar cetățenie română nu vor să ne ofere”

Într-un interviu pentru portalul de știri ER NEWS, președintele Uniunii românilor din Transcarpatia ”Dacia”, directorul Muzeului de istorie și etnografie a românilor din Transcarpatia, Ion Botoș vorbește despre problemele comunității românilor din Maramureșul istoric.

Cea mai dureroasă problemă a românilor din Maramureșul istoric este recunoașterea lor ca urmați ai foștilor cetățeni ai Statului Român. Deși an de an li se fac promisiuni cu privire la redobândirea cetățeniei române, lucrurile nu avansează aproape deloc în această direcție.

Prezent la Forumul Românilor de Pretutindeni care a avut loc la București în perioada 4-8 septembrie, Ion Botoș a discutat această chestiune cu reprezentanții Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, cei ai Autorității Naționale pentru Cetățenie.

”Vin din Maramureșul istoric, din partea dreaptă a Tisei, Ucraina. Am venit să obținem ceva în urma acestui forum. Suntem o comunitate de români în creștere, o comunitate specifică. Avem 13 școli cu predare în limba română, 6 biserici ortodoxe. Suntem foarte des în România, stau la 10 km de granița cu România și cu toate acestea nu am cetățenia română. Autoritățile ne spun povești. Nici măcar la acest forum nu am găsit răspuns. Sunt doar promisiuni, care se fac an de an, unii chiar își rup cămașa de pe ei spunând cât de tare ne iubesc și cu asta se termină totul”, a declarat Ion Botoș într-un interviu pentru ER NEWS.

Mai jos puteți urmări declarațiile integrale făcute de președintele Uniunii românilor din Transcarpatia ”Dacia”, directorul Muzeului de istorie și etnografie a românilor din Transcarpatia, Ion Botoș pentru ER NEWS.

Date generale privind comunitatea românească din Ucraina

Conform datelor ultimului recensământ din 2001, în Ucraina, 258.619 dintre persoane s-au declarat “moldoveni”, iar 155.130 persoane s-au declarat români sau au declarat în calitate de limbă maternă, limba română.

Situația demografică în Transcarpatia; problemele culturale și de învățământ; organizarea etnicilor români

Majoritatea din cei 32.152 etnici români din Transcarpatia (sau 2,6 % din populația regiunii) trăiesc compact între Tisa și Carpații ucraineni, la granița cu România.

Etnicii români trăiesc în principal în raioanele Teaciv – 21,3 mii persoane (12,4% din populația raionului, față de 11,7 % în 1989) și Rahiv – 10,5 mii persoane (11,6% din populația raionului, față de 11,2% în 1989).
Aproximativ 300 de etnici români există în alte raioane din regiunea Transcarpatia.

Cele doua raioane reprezinta un areal românesc compact din Ucraina și constituie populația majoritară absolută în 13 localități.

Privind învățământul, în Transcarpatia funcționează 13 scoli cu predare în limba româna și 2 scoli mixte, iar Școala nr. 2 din Slatina, a fost transformată în “Liceul romanesc”, în anul 2003.

În plan cultural, pentru comunitatea romanească în regiune există 7 cămine culturale cu 32 de colective – 1.100 de artiști amatori, 2 școli de muzică, 8 biblioteci cu un fond de carte romanească de peste 12.500 de volume., potrivit solotvino.mae.ro

 

Articole similare
Comentarii